Evanghelia pe scurt - Lev Tolstoy on Cele 5 Legi ale lui Iisus Hristos

Prefață

Mon, 01 Jan 0001 00:00:00 +0000

Această scurtă expunere a Evangheliei este un extras dintr-o lucrare mai mare, care zace în manuscris și nu poate fi tipărită în Rusia.

Lucrarea este alcătuită din 4 părți.

O expunere a mersului propriei mele vieți și al gândurilor mele, care m-au condus la convingerea că în învățătura creștină se află adevărul.
O cercetare a învățăturii creștine după tâlcuirile bisericii în general, ale apostolilor, ale sinoadelor și ale așa-numiților părinți ai bisericii, și dovezi ale falsității acestor tâlcuiri.

Introducere — Înțelegerea vieții

Mon, 01 Jan 0001 00:00:00 +0000

VESTIREA BINELUI A LUI IISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU

Introducere

Vestirea lui Iisus Hristos a înlocuit credința într-un Dumnezeu exterior cu înțelegerea vieții

Cuprinsul introducerii

Evanghelia este vestirea faptului că începutul tuturor lucrurilor nu este un Dumnezeu exterior, așa cum cred oamenii, ci înțelegerea vieții. Și de aceea, în locul a ceea ce oamenii numesc Dumnezeu, după Evanghelie stă înțelegerea vieții.

Fără înțelegere nu există viață. Orice om este viu doar pentru că are înțelegere. Acei oameni care nu pricep aceasta și socotesc drept început al vieții trupul se lipsesc pe ei înșiși de viața adevărată. Iar aceia care pricep că sunt vii nu prin trup, ci prin înțelegere, aceia au viața adevărată. Și tocmai această viață adevărată a arătat-o Iisus Hristos. Recunoscând adevărul că viața omului purcede din înțelegere, el le-a dat oamenilor învățătura și pilda vieții înțelegerii în trup.

Capitolul I — Fiul lui Dumnezeu

Mon, 01 Jan 0001 00:00:00 +0000

Cuprinsul capitolului I

Iisus a fost fiul unui tată necunoscut. Necunoscându-și tatăl, în copilăria sa Îl numea tată pe Dumnezeu. În acea vreme a apărut în Iudeea prorocul Ioan. Ioan propovăduia venirea lui Dumnezeu pe pământ. El spunea că dacă oamenii își vor schimba viața, dacă îi vor socoti pe toți oamenii deopotrivă între ei, dacă nu vor vătăma, ci se vor ajuta unii pe alții, atunci Dumnezeu se va coborî pe pământ și pe pământ se va statornici împărăția Sa. Auzind această propovăduire, Iisus s-a retras de la oameni în pustiu, ca să înțeleagă rostul vieții omului și legătura lui cu obârșia fără de sfârșit a tuturor, numită Dumnezeu. Necunoscându-și tatăl trupesc, Iisus Îl recunoștea de tată pe Dumnezeu.

Capitolul II — Dumnezeu este duh

Mon, 01 Jan 0001 00:00:00 +0000

Cuprinsul capitolului II

Iudeii care se considerau ortodocși cinsteau un Dumnezeu exterior, un creator trupesc. Potrivit învățăturii lor, acest Dumnezeu exterior făcuse cu ei o învoială. După învoială, Dumnezeu le promisese iudeilor să-i ajute, iar iudeii promiseseră să-l cinstească, și condiția de căpetenie a învoielii era ținerea sabatului. Iisus a respins ținerea sabatului. El a spus: sabatul este o rânduială omenească. Omul viu, în duhul său, este mai de preț decât toate rânduielile exterioare. Ținerea rânduielii sabatului, la fel ca orice cinstire exterioară a lui Dumnezeu, cuprinde în sine o amăgire. Nu se poate să nu faci nimic în ziua de sabat. Omul trebuie să facă întotdeauna o faptă bună, iar dacă sabatul împiedică împlinirea unei fapte bune, înseamnă că sabatul este o minciună.

Capitolul III — Începutul înțelegerii

Mon, 01 Jan 0001 00:00:00 +0000

Cuprinsul capitolului III

Ucenicii lui Iisus îl întreabă pe Iisus în ce constă acea împărăție a lui Dumnezeu pe care el o propovăduiește. Iisus răspunde: împărăția lui Dumnezeu pe care o propovăduiesc eu este aceeași pe care a propovăduit-o Ioan. Ea constă în aceea că toți oamenii, în ciuda oricăror necazuri trupești, pot fi fericiți.

Și Iisus îi spune poporului: Ioan a fost cel dintâi care a propovăduit poporului împărăția lui Dumnezeu nu în lumea exterioară, ci în sufletul oamenilor; ortodocșii au mers să-l asculte, dar n-au înțeles nimic, pentru că ei înțeleg doar ceea ce născocesc ei înșiși despre un Dumnezeu exterior, își propovăduiesc propriile născociri și se miră că nimeni nu-i ascultă. Ioan însă a propovăduit adevărul împărăției lui Dumnezeu din lăuntrul oamenilor și de aceea el a făcut mai mult decât toți. El a făcut ca, din vremea sa, legea și prorocii și toată slăvirea exterioară a lui Dumnezeu să nu mai fie de trebuință. De la învățătura lui s-a vădit că împărăția lui Dumnezeu este în sufletul oamenilor și că fiecare om, după puterea sa, poate fi în împărăție, în voia lui Dumnezeu Tatăl.

Capitolul IV — Împărăția lui Dumnezeu

Mon, 01 Jan 0001 00:00:00 +0000

Cuprinsul capitolului IV

Lui Iisus îi era milă de oameni pentru că nu cunosc adevăratul bine și îi învăța. El spunea: fericiți sunt cei ce nu au avuție, nu au slavă și nu poartă grijă de acestea; iar nefericiți sunt cei ce caută bogăție și slavă, fiindcă cei săraci și asupriți sunt în voia Tatălui, pe când cei bogați și slăviți caută doar răsplată de la oameni în această viață trecătoare. Pentru a împlini voia Tatălui, omul nu trebuie să se teamă a fi sărac și disprețuit, ci trebuie să se bucure de aceasta, ca să le arate oamenilor în ce anume stă adevăratul bine.

Capitolul V — Viața adevărată

Mon, 01 Jan 0001 00:00:00 +0000

Cuprinsul capitolului V

Înțelepciunea vieții constă în a-ți recunoaște propria viață ca fiu al duhului tatălui.

Oamenii își pun drept scopuri viața trupească și, urmărind aceste scopuri, se chinuie pe sine și îi chinuie pe alții. Recunoscând învățătura despre viața duhului și supunându-se și smerindu-se în trup, oamenii vor găsi deplină mulțumire în viața duhului, tocmai aceea care singură le este rânduită.

S-a întâmplat o dată ca Iisus să ceară de băut de la o femeie de altă credință. Femeia l-a refuzat sub cuvânt că ea este de altă credință decât el. La aceasta Iisus i-a zis: dacă ai înțelege că îți cere să bea un om viu, acela în care este duhul tatălui, atunci nu l-ai refuza, ci ai căuta ca, făcând binele, să te unești prin duh cu tatăl, iar duhul tatălui ți-ar da o apă nu ca aceea de la care ți se face iarăși sete, ci una care va da viață veșnică. Nu te poți ruga lui Dumnezeu nicăieri, ci poți doar să le slujești celor în care este duhul lui, slujindu-i lui prin faptele iubirii.

Capitolul VI — Viața mincinoasă

Mon, 01 Jan 0001 00:00:00 +0000

Cuprinsul capitolului VI

Pentru viața duhului nu poate exista nicio deosebire între cei din familie și străini.

Iisus spune că mama și frații săi nu înseamnă nimic pentru el ca mamă și frați; îi sunt apropiați numai aceia care împlinesc voia Tatălui obștesc.

Fericirea și viața omului nu depind de legăturile de familie, ci de viața duhului.

Iisus spune că fericiți sunt cei ce țin înțelegerea Tatălui. Pentru omul care trăiește prin duh nu există casă. Animalele au adăposturi, dar omul trăiește prin duh și de aceea nu poate avea o casă. Iisus spune că el nu are un loc anume rânduit pentru el. Pentru împlinirea voii Tatălui nu este nevoie de un loc anume; ea este cu putință pretutindeni și întotdeauna.

Capitolul VII — Eu și Tatăl una suntem

Mon, 01 Jan 0001 00:00:00 +0000

Cuprinsul capitolului VII

Răspunzând cererii iudeilor de a aduce dovezi despre adevărul învățăturii sale, Iisus spune: adevărul învățăturii mele se dovedește prin aceea că nu învăț de la mine însumi, ci de la Tatăl cel de obște al tuturor. Eu învăț ceea ce este bine pentru Tatăl tuturor oamenilor și, prin urmare, pentru toți oamenii.

Faceți ceea ce spun eu, împliniți cele cinci porunci și veți vedea că este adevărat ceea ce spun. Împlinirea celor cinci porunci alungă tot răul din lume și, de aceea, este sigur că ele sunt adevărate. Este vădit că acela care învață ceea ce nu este voia lui proprie, ci voia Celui ce l-a trimis, este vădit că acela învață adevărul. Legea lui Moise învață împlinirea voii oamenilor și de aceea este plină de contradicții; învățătura mea însă învață să împlinim voia Tatălui și de aceea ea se reduce în întregime la unitate.

Capitolul VIII — Viața nu este în timp

Mon, 01 Jan 0001 00:00:00 +0000

Cuprinsul capitolului VIII

La îndoielile ucenicilor cu privire la ce răsplată vor avea pentru că s-au lepădat de viața trupească, Iisus răspunde: pentru omul care a înțeles sensul învățăturii nu poate exista răsplată, mai întâi pentru că omul, lepădându-se de rudele sale, de apropiați, de averea sa în numele aceleiași învățături, dobândește de o sută de ori mai mulți apropiați și mai multă avere, iar în al doilea rând pentru că omul care caută răsplată caută să aibă mai mult decât altul, iar aceasta este învățătura cea mai potrivnică împlinirii voii Tatălui. Pentru împărăția cerurilor nu există mai mare și mai mic: toți sunt egali. Cei care caută răsplată pentru bine sunt asemenea lucrătorilor care ar cere o plată mai mare decât aceea pentru care s-a învoit stăpânul cu ei, numai pentru că, după judecata lor, sunt mai vrednici decât ceilalți. Nu există răsplăți și pedepse, înjosire și înălțare pentru cel ce înțelege învățătura. Nimeni nu poate fi nici mai presus, nici mai însemnat decât altul potrivit învățăturii lui Iisus. Oricine poate împlini voia Tatălui, dar prin aceasta niciunul nu devine mai mare, sau mai însemnat, sau mai bun decât altul. Așa socotesc doar împărații și cei ce le slujesc lor. Potrivit învățăturii mele, spune Iisus, nu pot exista mai-mari, fiindcă cel ce voiește să fie mai bun trebuie să fie sluga tuturor, căci învățătura stă în aceea că omului i s-a dat viața nu ca să i se slujească, ci ca el să-și dea toată viața pentru slujirea altor oameni. Iar cel ce nu va urma aceasta și nu se va înălța pe sine, acela va cădea mai jos de unde a fost.

Capitolul IX — Ispitele

Mon, 01 Jan 0001 00:00:00 +0000

Cuprinsul capitolului IX

Omul se naște cu știința vieții adevărate a împlinirii voii Tatălui. Copiii trăiesc prin ea, la copii se vede în ce constă voia Tatălui. Pentru a înțelege învățătura lui Iisus, trebuie să înțelegem viața copiilor și să fim la fel ca ei. Copiii trăiesc întotdeauna în voia Tatălui, fără să calce cele cinci porunci. Ei nu le-ar călca niciodată dacă cei mai mari nu i-ar împinge în ispite. Împingându-i pe copii în ispita călcării poruncilor, oamenii îi pierd pe copii. Ispitindu-i pe copii, oamenii fac cu ei același lucru pe care l-ar face un om legându-i altuia o piatră de moară de gât și aruncându-l în râu. Dacă n-ar fi ispite, lumea ar fi fericită. Lumea este nefericită numai din pricina ispitelor. Ispitele sunt răul pe care oamenii îl fac pentru un bine închipuit al vieții vremelnice. Ispitele îi pierd pe oameni și de aceea trebuie jertfit totul pentru a nu cădea în ispită. Ispita împotriva primei porunci constă în aceea că oamenii se socotesc curați în fața oamenilor, iar pe ceilalți îndatorați față de ei. Pentru a nu cădea în această ispită, oamenii trebuie să țină minte că toți oamenii sunt întotdeauna într-o nesfârșită datorie față de Tatăl și că se pot curăți de această datorie numai iertându-le fraților lor. Și de aceea oamenii trebuie să le ierte oamenilor jignirile, fără să se tulbure de faptul că cel ce i-a jignit îi va jigni încă și încă o dată.

Capitolul X — Lupta cu ispitele

Mon, 01 Jan 0001 00:00:00 +0000

Cuprinsul capitolului X

Iudeii vedeau că învățătura lui Iisus distruge statul, credința și neamul și, totodată, vedeau că nu pot să-i combată învățătura, de aceea s-au hotărât să-l ucidă. Nevinovăția și dreptatea îi opreau, însă marele preot Caiafa a născocit o asemenea judecată prin care se cuvenea ca Iisus să fie ucis, chiar dacă n-ar fi fost vinovat de nimic. Caiafa a spus: nu trebuie să judecăm dacă acest om este drept sau nedrept; noi trebuie să judecăm așa: vrem sau nu vrem ca poporul nostru să rămână un popor iudeu deosebit, ori vrem ca el să piară și să se risipească.

Capitolul XI — Cuvântarea de rămas-bun

Mon, 01 Jan 0001 00:00:00 +0000

Cuprinsul capitolului XI

Iisus, simțindu-se pregătit pentru moarte, a mers să se predea. Petru l-a oprit și l-a întrebat: unde merge? Iisus a răspuns: eu merg acolo unde tu nu poți merge. Eu sunt gata pentru moarte, dar tu încă nu ești gata pentru ea. Petru a zis: ba nu, eu și acum sunt gata să-mi dau viața pentru tine. Iisus a răspuns: omul nu se poate făgădui cu nimic. Și le-a spus tuturor ucenicilor: eu știu că mă așteaptă moartea, dar cred în viața tatălui și de aceea nu mă tem de ea. Nu vă tulburați nici voi din pricina morții mele, ci credeți în adevăratul Dumnezeu și în tatăl vieții, și atunci moartea mea nu vi se va mai părea înfricoșătoare. Dacă sunt unit cu tatăl vieții, atunci nu pot fi lipsit de viață. E adevărat că nu vă spun cum, unde și când va fi viața mea de după moarte, dar vă arăt calea către viața adevărată. Învățătura mea nu vorbește despre cum va fi viața, ci ea deschide singura cale adevărată a vieții. Ea constă în unirea cu tatăl. Iar Tatăl este începutul vieții. Învățătura mea constă în a trăi în voia tatălui și a împlini voia lui pentru viața și binele tuturor oamenilor. Învățătorul vostru după mine va fi cunoașterea voastră a adevărului. Împlinind învățătura mea, veți simți pururea că sunteți în adevăr, că tatăl este în voi și voi sunteți în tatăl. Și, cunoscând în voi pe tatăl vieții, veți încerca acea liniște pe care nimic nu o va lua de la voi. Și de aceea, dacă știți adevărul și trăiți în el, nici moartea mea, nici a voastră proprie nu vă poate tulbura.

Capitolul XII — Biruința duhului asupra trupului

Mon, 01 Jan 0001 00:00:00 +0000

Cuprinsul capitolului XII

Când Iisus și-a încheiat cuvântarea către ucenici, s-a ridicat și, în loc să fugă sau să se apere, a ieșit în întâmpinarea lui Iuda, care adusese soldați ca să-l prindă. Iisus s-a apropiat de el și l-a întrebat de ce se află acolo. Dar Iuda nu a răspuns, iar mulțimea de soldați l-a înconjurat pe Iisus. Petru s-a repezit să-și apere învățătorul și, scoțând un cuțit, a început să se lupte; dar Iisus l-a oprit pe Petru și i-a spus că cel ce se luptă cu cuțitul, acela el însuși trebuie să piară de cuțit, și i-a poruncit să dea înapoi cuțitul. Și apoi Iisus le-a spus celor ce veniseră să-l prindă: eu și mai înainte umblam singur printre voi și nu mă temeam, și nici acum nu mă tem de voi și mă dau vouă. Puteți face ce vreți. Și când toți ucenicii s-au împrăștiat fugind, Iisus a rămas singur. Căpetenia soldaților a poruncit să-l lege pe Iisus și să-l ducă la Ana. Ana fusese mai înainte arhiereu și locuia în aceeași curte cu Caiafa. Iar Caiafa era pe atunci arhiereu. El a fost cel ce a născocit acel temei după care au hotărât să-l ucidă pe Iisus, anume că dacă nu-l vor ucide, va pieri tot poporul. Iisus, simțindu-se în voia Tatălui, era gata de moarte și nu s-a împotrivit când îl prindeau și nu s-a temut când îl duceau; însă tocmai acel Petru care abia îi făgăduise lui Iisus că nu se va lepăda de el și va muri pentru el, tocmai acela care voise să-l apere pe Iisus, acum, când a văzut că Iisus este dus la osândă, s-a speriat că va fi osândit și el, și la întrebările slugilor din curte dacă nu cumva fusese și el cu Iisus, s-a lepădat și a plecat de la el; și abia mai târziu, când a cântat cocoșul, a înțeles Petru tot ceea ce îi spusese Iisus.

Încheiere — Întâia epistolă a lui Ioan Teologul

Mon, 01 Jan 0001 00:00:00 +0000

Cap. I, 1, 2, 3. Vestirea binelui a lui Iisus Hristos este vestirea despre înțelegerea vieții, prin care oamenii au părtășie cu tatăl vieții și de aceea au viață veșnică.

4. Aceasta este vestirea despre adevăratul bine.

5. Înțelegerea vieții stă în aceea că Dumnezeu este viață și bine și că în viață și bine nu există moarte și rău.

6. Dacă am spune că ne-am unit cu Dumnezeu, dar trăim în rău și moarte, atunci fie ne amăgim pe noi înșine, fie mințim cu nerușinare.