Capitolul X — Lupta cu ispitele | Cele 5 Legi ale lui Iisus Hristos

Cuprinsul capitolului X

Iudeii vedeau că învățătura lui Iisus distruge statul, credința și neamul și, totodată, vedeau că nu pot să-i combată învățătura, de aceea s-au hotărât să-l ucidă. Nevinovăția și dreptatea îi opreau, însă marele preot Caiafa a născocit o asemenea judecată prin care se cuvenea ca Iisus să fie ucis, chiar dacă n-ar fi fost vinovat de nimic. Caiafa a spus: nu trebuie să judecăm dacă acest om este drept sau nedrept; noi trebuie să judecăm așa: vrem sau nu vrem ca poporul nostru să rămână un popor iudeu deosebit, ori vrem ca el să piară și să se risipească.

Poporul va pieri și se va risipi dacă îl lăsăm pe acest om și nu-l ucidem. Această judecată a hotărât lucrul, iar ortodocșii l-au osândit pe Iisus la moarte și au dat de știre poporului să-l prindă de îndată ce se va arăta în Ierusalim.

Iisus, deși știa despre aceasta, a mers de sărbătoarea paștelui la Ierusalim. Ucenicii îl îndemnau stăruitor să nu meargă, dar Iisus a spus: ceea ce vor să facă ortodocșii cu mine și tot ce pot să facă ceilalți oameni nu poate schimba adevărul pentru mine.

Dacă văd lumina, știu unde sunt și încotro merg. Numai cel ce nu cunoaște adevărul se poate teme de ceva și se poate îndoi de orice ar fi. Numai cel ce nu vede, numai acela se poticnește. Și a mers spre Ierusalim. Pe drum s-a oprit în Betania. În Betania, Maria a turnat peste el un urcior de untdelemn scump. Știind că îi stă înainte o grabnică moarte trupească, Iisus le-a spus ucenicilor, la mustrările lor aduse Mariei pentru ce a vărsat pe el atâta untdelemn scump, că mirul pe care l-a turnat ea este pregătirea trupului său pentru moarte.

Când Iisus a ieșit din Betania și a mers la Ierusalim, mulțimile de oameni l-au întâmpinat și mergeau după el, iar aceasta i-a încredințat și mai mult pe ortodocși de trebuința de a-l ucide. Ei așteptau doar prilejul de a-l prinde. Iar Iisus știa aceasta. Știa și că cel mai mic cuvânt nechibzuit al său, rostit acum împotriva legii, va fi un prilej pentru osândire, dar, cu toate acestea, a intrat în templu și a vestit din nou că vechea cinstire a lui Dumnezeu de către iudei, prin jertfe și libații, este mincinoasă, și propovăduia învățătura sa. Dar învățătura sa, întemeiată pe proroci, era de așa fel încât ortodocșii tot nu puteau găsi o călcare vădită a legii, una pentru care să-l fi putut da morții, cu atât mai mult cu cât cea mai mare parte a poporului de rând era de partea lui Iisus. Însă acolo, la sărbătoare, se aflau și păgâni care, auzind despre învățătura lui Iisus, au vrut să vorbească cu Iisus despre învățătura sa. Ucenicii, auzind despre aceasta, s-au speriat. Se temeau ca nu cumva, în vorbirea cu păgânii, Iisus să se dea în vileag și să înverșuneze poporul. La început n-au vrut să-l aducă pe Iisus laolaltă cu păgânii, dar apoi s-au hotărât să-i spună că păgânii vor să vorbească cu el.

Auzind aceasta, Iisus s-a tulburat. A înțeles că propovăduirea sa înaintea păgânilor va arăta lămurit lepădarea lui de întreaga lege iudaică, va îndepărta de la el mulțimea grosolană și le va da ortodocșilor prilej să-l învinuiască de părtășie cu păgânii detestați. Iisus s-a tulburat, știind aceasta, dar totodată știa că menirea sa este să le lămurească oamenilor, fii ai aceluiași Tată, unirea lor, fără deosebire de credințe. Știa că acest pas îi va nimici viața trupească, dar că această pieire le va da oamenilor adevărata înțelegere a vieții, și de aceea a spus: precum bobul de grâu trebuie să piară pentru a aduce rod, tot așa și omul trebuie să-și dea viața trupească pentru a aduce rod duhovnicesc. Cine își cruță viața trupească se lipsește de cea adevărată, iar cine nu o cruță pe cea trupească o dobândește pe cea adevărată. Sunt tulburat de ceea ce îmi stă înainte, dar oare n-am trăit până acum tocmai ca să ajung la acest ceas? Cum dar să nu fac în acest ceas ceea ce sunt dator să fac? De aceea, chiar în acest ceas să se arate în mine voia Tatălui.

Și întorcându-se către popor — către păgâni și iudei —, Iisus a spus de-a dreptul ceea ce îi spusese doar în taină lui Nicodim. El a spus: viața omenească, cu diferitele ei credințe și diferitele ei stăpâniri, trebuie să fie toată schimbată. Toate stăpânirile omenești trebuie să se nimicească. Trebuie doar înțeleasă însemnătatea omului ca fiu al Tatălui vieții, și această înțelegere nimicește toate împărțirile și stăpânirile omenești și îi unește pe toți oamenii laolaltă. Iudeii au spus: tu dărâmi toată credința noastră. După legea noastră, există Hristos, iar tu spui că există doar fiul omului și că el trebuie înălțat. Ce înseamnă aceasta? El le-a răspuns: a înălța pe fiul omului înseamnă a trăi prin acea lumină a înțelegerii care se află în oameni, pentru ca, atâta timp cât este lumină, să trăiți prin această lumină. Eu nu învăț nicio credință nouă, ci numai ceea ce fiecare știe în sine. Fiecare știe în sine viața. Și fiecare știe că viața îi este dată lui și tuturor oamenilor de către Tatăl vieții. Învățătura mea stă doar în a iubi viața dată de Tatăl tuturor oamenilor.

Mulți dintre oamenii care nu erau dregători au crezut în Iisus; cei cu vază însă și dregătorii n-au crezut, fiindcă nu voiau să judece înțelesul veșnic al cuvântului său, ci judecau doar însemnătatea vremelnică a învățăturii sale. Ei vedeau că el abate poporul de la ei și voiau să-l ucidă, dar se temeau să-l prindă pe față și de aceea voiau să-l prindă nu în Ierusalim și ziua, ci undeva în ascuns. Și la ei a venit unul dintre cei doisprezece ucenici, Iuda Iscarioteanul, și ei l-au plătit ca să-i îndrume pe slujitorii lor împotriva lui, atunci când Iisus va fi departe de popor. Iuda le-a făgăduit și s-a întors iarăși la Iisus, pândind timpul când ar fi fost mai bine să-l vândă.

La cea dintâi sărbătoare, Iisus prăznuia paștele cu ucenicii, și Iuda, crezând că Iisus nu știe despre trădarea lui, era cu ei. Dar Iisus știa că Iuda îl vânduse și, când ședeau cu toții la masă, Iisus a luat pâinea, a frânt-o în douăsprezece părți și a dat câte o bucată fiecărui ucenic, și lui Iuda la fel ca celorlalți, și, fără să numească pe nimeni, a spus: luați, mâncați trupul meu. Și apoi a luat potirul cu vin, li l-a dat pentru ca toți, și Iuda, să bea din el, și a spus: unul dintre voi va vărsa sângele meu. Beți sângele meu. Apoi Iisus s-a sculat și a început să spele picioarele tuturor ucenicilor, și ale lui Iuda, iar când a isprăvit, a spus: știu că unul dintre voi mă va da la moarte și va vărsa sângele meu, dar eu l-am hrănit, i-am dat să bea și i-am spălat picioarele. Am făcut aceasta ca să vă învăț cum trebuie să vă purtați cu cei care vă fac rău. Dacă veți face așa, veți fi fericiți. Iar ucenicii întrebau cu toții care dintre ei este trădătorul. Dar Iisus nu l-a numit, pentru ca ei să nu-l pedepsească. Iar când s-a întunecat, Iisus a arătat spre Iuda și în același timp i-a poruncit să plece. Iuda s-a sculat de la masă și a fugit, și nimeni nu l-a oprit. Atunci Iisus a spus: iată ce înseamnă a înălța pe fiul omului. A înălța pe fiul omului înseamnă a fi tot atât de bun precum e Tatăl, nu doar față de cei ce ne iubesc, ci față de toți, chiar și față de cei care ne fac rău. Și de aceea nu judecați învățătura mea, n-o despicați în bucăți, cum făceau ortodocșii, ci faceți ceea ce am făcut eu și ce am făcut acum înaintea voastră. O singură poruncă vă dau: iubiți-i pe oameni. Toată învățătura mea stă în a-i iubi pe oameni întotdeauna și până la capăt. După aceasta, pe Iisus l-a cuprins frica și a mers noaptea cu ucenicii într-o grădină, ca să se adăpostească. Și pe drum le-a spus: voi toți nu sunteți statornici și toți sunteți fricoși: dacă vor veni să mă prindă, toți veți fugi. La aceasta, Petru i-a zis: nu, eu nu te voi părăsi și te voi apăra, chiar de-ar fi până la moarte. Și toți ucenicii au spus la fel. Și atunci Iisus a zis: dacă este așa, pregătiți-vă de apărare, luați merinde, fiindcă va trebui să ne ascundem, și luați arme, ca să vă apărați. Ucenicii au spus că au două cuțite. Și când Iisus a auzit acest cuvânt despre cuțite, l-a cuprins mâhnirea. Și, retrăgându-se într-un loc pustiu, a început să se roage și îi îndemna la fel și pe ucenici; dar ucenicii nu-l înțelegeau. Iisus a spus: Tatăl meu, duhul! curmă în mine lupta ispitei. Întărește-mă în împlinirea voii tale, nu voiesc voia mea, ca să-mi apăr viața trupească, ci voiesc voia ta, ca să nu mă împotrivesc răului. Ucenicii tot nu-l înțelegeau. Și el le-a spus: nu vă gândiți la cele trupești, ci căutați să vă înălțați cu duhul: puterea este în duh, trupul este neputincios. Și a doua oară a spus: Tatăl meu! dacă suferințele sunt de neînlăturat, fie să vină; dar și în suferințe nu doresc decât un singur lucru, să se împlinească în mine nu voia mea, ci voia ta. Ucenicii nu înțelegeau. Iar el se lupta din nou cu ispita și, biruind-o în cele din urmă și apropiindu-se de ucenici, a spus: acum este hotărât, puteți fi liniștiți, nu mă voi lupta și mă voi da în mâinile oamenilor acestei lumi.

Luca XI, 53. După aceasta au început arhiereii ortodocși să caute cu toate puterile prilej împotriva lui Iisus, ca să-l piardă cumva.

Ioan XI, 47. Ei s-au adunat în sfat și au început să judece. Ziceau: trebuie cumva să punem capăt acestui om.

48. El își dovedește învățătura în așa fel încât, dacă îl lăsăm în pace, toți vor crede în el și își vor părăsi credința noastră. Deja și acum jumătate din popor a crezut în el. Iar dacă iudeii vor crede în învățătura lui despre aceea că toți oamenii sunt fiii aceluiași Tată și frați, că nu este în poporul nostru evreu nimic deosebit față de alte popoare, atunci romanii ne vor lua cu totul și nu va mai fi împărăție evreiască.

Luca XIX, 47. Și mult s-au sfătuit arhiereii ortodocși și cărturarii și nu puteau născoci ce să facă cu el.

48. Nu se puteau hotărî să-l ucidă.

Ioan XI, 49. Și atunci unul dintre ei, Caiafa (el era mare preot în acel an), a născocit iată ce: le-a zis:

50. Trebuie ținut minte iată ce: este de folos să fie ucis un om pentru ca să nu piară tot poporul. Dacă îl lăsăm pe acest om, poporul va pieri, asta vă prevestesc eu, și de aceea mai bine să-l ucidem pe Iisus.

52. Chiar dacă poporul nu va pieri, totuși se va risipi și se va îndepărta de la credința cea una, dacă nu-l vom ucide pe Iisus. Și de aceea mai bine să fie ucis.

53. Și când Caiafa a spus aceasta, atunci toți au hotărât că nu mai este nimic de chibzuit și că trebuie negreșit să-l ucidă pe Iisus.

54. L-ar fi prins pe Iisus chiar atunci și l-ar fi ucis, dar el se ascundea de ei în pustiu.

55. Însă în această vreme se apropia sărbătoarea paștilor, și mult norod se aduna întotdeauna la Ierusalim pentru sărbătoare.

56. Iar arhiereii ortodocși se bizuiau pe aceea că Iisus va veni cu poporul la sărbătoare.

57. Așa că au vestit în popor că, dacă îl va vedea cineva pe Iisus, să-l aducă la ei.

Ioan XII, 1, 2. Și s-a întâmplat că, cu șase zile înainte de paști, Iisus le-a zis ucenicilor: haideți la Ierusalim. Și a mers cu ei.

Ioan XI, 8. Și ucenicii i-au zis: nu merge la Ierusalim; arhiereii au hotărât acum să te ucidă cu pietre. Dacă vei merge, te vor ucide.

9. Iar Iisus le-a zis: eu nu mă pot teme de nimic, fiindcă trăiesc în lumina înțelegerii. Și, cum orice om, ca să nu se poticnească, poate umbla ziua, iar nu noaptea, așa orice om, ca să nu se îndoiască de nimic și de nimic să nu se teamă, poate trăi prin înțelegere.

10. Numai acela se îndoiește și se teme care trăiește prin trup; iar cine trăiește prin înțelegere, pentru acela nu există nimic nici de pus la îndoială, nici înfricoșător.

Ioan XII, 2. Și Iisus a venit în satul Betania, lângă Ierusalim, la Marta și Maria. Și surorile i-au pregătit acolo cină. Și când el ședea la cină, Marta îl slujea.

3. Iar Maria a luat o livră de untdelemn scump, curat, binemirositor, l-a turnat pe picioarele lui Iisus și i le-a șters cu părul ei. Și când în toată încăperea s-a răspândit mireasma untdelemnului,

4. Iuda Iscarioteanul a zis:

5. zadarnic a risipit Maria untdelemnul scump. Mai bine ar fi fost să fie vândut acest untdelemn pe trei sute de groși și să fie dați săracilor.

8. Iar Iisus a zis: pe săraci îi veți mai avea cu voi, dar pe mine curând nu mă veți mai avea.

7. Ea a făcut bine acest lucru, mi-a pregătit trupul pentru îngropare.

12. Dimineața Iisus a mers la Ierusalim. Era mult popor pentru sărbătoare.

13. Și când l-au recunoscut pe Iisus, l-au înconjurat, au început să rupă ramuri din copaci și își aruncau hainele pe drum înaintea lui și toți strigau: iată-l, împăratul nostru adevărat, cel care ne-a învățat pe adevăratul Dumnezeu.

14. Iisus a încălecat pe un mânz de asin și mergea călare pe el, iar poporul alerga înaintea lui și striga.

Matei XXI, 10. Și așa a intrat Iisus în Ierusalim. Și când a intrat așa în cetate, s-a tulburat tot norodul și întreba: cine este acesta?

11. Iar cei care îl cunoșteau răspundeau: acesta este Iisus, prorocul din Nazaretul Galileii.

15. Și a intrat Iisus în templu și iarăși i-a alungat de acolo pe toți vânzătorii și cumpărătorii.

Ioan XII, 19. Și au văzut toate acestea arhiereii ortodocși și își ziceau unul altuia: priviți ce face acest om. Tot poporul merge după el.

Marcu XI, 18. Dar nu cutezau să-l prindă de-a dreptul din mijlocul norodului, pentru că vedeau că poporul se alipise de el, și căutau chibzuială cum să-l prindă prin vicleșug.

Ioan XII, 20. Între timp Iisus era în templu și învăța poporul. În popor, în afară de iudei, erau greci păgâni. Grecii auziseră despre învățătura lui Iisus și pricepeau învățătura lui așa, că el propovăduiește adevărul nu numai evreilor, ci tuturor oamenilor.

21. Și de aceea doreau să fie și ei ucenicii lui și i-au vorbit despre aceasta lui Filip.

22. Iar Filip i-a spus lui Andrei. Ucenicii se temeau să-l aducă pe Iisus laolaltă cu grecii. Se temeau ca poporul să nu se îndârjească împotriva lui Iisus pentru că nu recunoaște vreo deosebire între evrei și alte popoare, și mult timp n-au îndrăznit să-i spună aceasta lui Iisus, dar mai pe urmă i-au spus amândoi deodată. Auzind că grecii doresc să fie ucenicii lui, Iisus s-a tulburat. Știa că poporul îl va urî pentru că nu face deosebire între iudei și păgâni, pentru că el însuși se recunoaște la fel ca păgânii.

23. El a zis: a sosit ceasul să lămuresc ceea ce înțeleg prin fiul omului. Și chiar de-ar fi să pier pentru că deslușesc fără vreo deosebire între iudei și păgâni însemnătatea fiului omului, totuși voi spune adevărul.

24. Bobul de grâu numai atunci aduce rod când el însuși piere.

25. Cel ce își iubește viața trupească pierde viața adevărată, iar cel ce nesocotește viața trupească o păstrează pentru viața veșnică.

26. Cine vrea să slujească învățăturii mele să facă la fel cum fac și eu. Iar cine face la fel cum fac eu va fi răsplătit de Tatăl meu.

27. Sufletul meu se zbate acum: mă voi lăsa oare în voia socotelilor vieții vremelnice sau voi împlini voia Tatălui acum, în acest ceas? Și oare chiar acum, când a sosit acel ceas în care trăiesc, să zic: Tată, scapă-mă de ceea ce trebuie să fac? Nu pot spune asta, fiindcă eu trăiesc acum.

28. Și de aceea spun: Tată! arată-Te în mine.

31. Și a zis Iisus: de acum înainte lumea oamenilor este osândită la pieire. De acum înainte ceea ce stăpânește această lume va fi nimicit.

32. Și când fiul omului va fi înălțat mai presus de viața pământească, el îi va uni pe toți într-unul.

34. Și atunci iudeii i-au zis: noi înțelegem din lege că este Hristos cel veșnic; cum dar zici tu că fiul omului trebuie să se înalțe? Ce înseamnă așadar a-l înălța pe fiul omului?

35. La aceasta Iisus le-a răspuns: a-l înălța pe fiul omului înseamnă a trăi prin acea lumină a înțelegerii care este în voi.

36. A-l înălța pe fiul omului mai presus de cele pământești înseamnă a crede în lumină câtă vreme este lumină, pentru a fi fiu al înțelegerii.

44. Cel ce crede în învățătura mea nu crede în mine, ci în acel duh care a dat viață lumii.

45. Și cel ce înțelege învățătura mea înțelege acel duh care a dat viață lumii.

46. Învățătura mea este lumina vieții, care i-a scos pe oameni din întuneric.

47. Iar dacă aude cineva cuvintele mele și nu le împlinește, eu nu-l învinovățesc, căci n-am venit să învinovățesc, ci să mântuiesc.

48. Pe cel ce nu primește cuvintele mele nu învățătura mea îl învinovățește, ci înțelegerea care este în el. Ea este aceea care îl învinovățește.

49. Pentru că eu n-am vorbit de la mine, ci am grăit ceea ce mi-a insuflat Tatăl meu, duhul care trăiește în mine.

50. Ceea ce spun eu este ceea ce mi-a spus duhul înțelegerii. Iar ceea ce învăț eu este viața adevărată.

Ioan XII, 36. Și, spunând acestea, Iisus a plecat și s-a ascuns iarăși de arhierei.

42. Și dintre cei care au auzit aceste cuvinte ale lui Iisus, mulți dintre oamenii puternici și bogați au crezut în învățătura lui Iisus, dar se temeau să mărturisească în fața arhiereilor, fiindcă dintre arhierei niciunul nu mărturisea că ar crede.

43. Pentru că se obișnuiseră să judece omenește, iar nu dumnezeiește.

Matei XXVI, 3. După ce Iisus s-a ascuns, arhiereii și bătrânii s-au strâns iarăși în curtea lui Caiafa.

4. Și au început să ticluiască cum să-l prindă pe Iisus pe ascuns de popor și să-l omoare.

5. Căci pe față se temeau să pună mâna pe el.

14. Și la sfatul lor a venit unul dintre primii doisprezece ucenici ai lui Iisus, Iuda Iscarioteanul.

15. Și a zis: dacă vreți să-l prindeți pe Iisus pe ascuns, așa încât poporul să nu vadă, eu voi găsi o vreme când va fi puțin popor cu el și vă voi arăta unde este, și atunci îl veți prinde. Ce-mi dați pentru asta? Ei i-au făgăduit pentru aceasta treizeci de ruble.

16. El s-a învoit și de atunci a început să aleagă vremea când să-i îndrepte pe arhierei împotriva lui Iisus, ca să-l prindă.

17. Între timp Iisus se ascundea de popor și nu erau cu el decât ucenicii. Când s-a apropiat prima sărbătoare a „azimilor”, ucenicii îi spun lui Iisus: unde oare vom ține paștele?

18. Iisus le și spune: mergeți undeva într-un sat, intrați la cineva și spuneți-i că nu avem vreme să pregătim paștele, rugați-l să ne lase să ținem paștele.

19. Ucenicii așa au și făcut: au cerut îngăduință în sat la un om, iar el i-a primit.

20. Iată că au venit și s-au așezat la masă: Iisus și cei doisprezece ucenici, și Iuda împreună cu ei.

Ioan XIII, 1. Iisus știa că Iuda Iscarioteanul făgăduise deja să-l dea la moarte, dar nu l-a dat în vileag și nu s-a răzbunat pentru aceasta pe Iuda, ci, așa cum toată viața îi învățase pe ucenici iubirea, tot așa și acum doar cu iubire l-a mustrat pe Iuda.

Matei XXVI, 21; Marcu XIX, 18. Când ședeau toți doisprezece la masă, el i-a privit și a zis: printre voi stă cel care m-a vândut.

Matei XXVI, 23. Da, cel care bea și mănâncă cu mine, acela mă va și pierde.

26. Și mai mult n-a mai spus nimic. Așa că ei nici n-au aflat despre cine vorbea și s-au apucat să cineze. Când au început să mănânce, Iisus a luat pâinea, a frânt-o în douăsprezece părți, a dat fiecăruia dintre cei doisprezece ucenici câte o bucată și a zis: luați, mâncați — acesta este trupul meu.

27. Și apoi a turnat vin într-un potir, l-a dat ucenicilor și a zis: beți toți din acest potir. Și când au băut toți, el a zis:

28. Acesta este sângele meu. Îl vărs pentru ca oamenii să cunoască așezământul meu de a ierta altora păcatele lor.

Luca XXII, 18. Pentru că eu curând voi muri și nu voi mai fi cu voi în lumea aceasta, ci mă voi uni cu voi numai în împărăția cerurilor.

Ioan XIII, 4. Și după aceea Iisus s-a sculat de la masă, s-a încins cu un ștergar, a luat un urcior cu apă.

5. Și a început să spele picioarele tuturor ucenicilor.

6. Și a ajuns la Petru, iar Petru îi zice: cum adică tu să-mi speli mie picioarele?

7. Iisus i-a spus: Ție ți se pare ciudat că eu îți spăl picioarele, dar vei afla îndată de ce fac aceasta.

10. Fac aceasta fiindcă, deși voi sunteți curați, totuși nu toți, ci între voi se află vânzătorul meu, căruia i-am dat din mâinile mele pâine și vin și căruia vreau să-i spăl picioarele.

12. Și după ce le-a spălat tuturor picioarele, el s-a așezat din nou și zice: ați înțeles oare de ce am făcut aceasta?

14. Am făcut aceasta pentru ca și voi să vă faceți întotdeauna același lucru unul altuia. Eu, învățătorul vostru, fac aceasta ca să știți cum trebuie să procedați cu cei care vă fac rău.

17. Dacă ați înțeles aceasta și veți face așa, veți fi fericiți.

18. Când am spus că unul dintre voi mă va vinde, nu despre voi toți am vorbit, căci numai unul singur dintre voi, dintre cei cărora le-am spălat picioarele și care a mâncat pâine cu mine, unul dintre voi mă va pierde.

21. Și, spunând aceasta, Iisus s-a tulburat cu duhul și a zis încă o dată: da, da, unul dintre voi mă va vinde.

22. Și iarăși au început ucenicii să se uite unii la alții și nu știau despre cine vorbește.

23. Un ucenic ședea aproape de Iisus.

24. Simon-Petru i-a făcut semn să-l întrebe cine este vânzătorul.

25. Acela a întrebat.

26. Iisus a zis: voi înmuia o bucățică și i-o voi da, și cui i-o voi da, acela este vânzătorul. Și i-a dat-o lui Iuda Iscarioteanul.

27. Și i-a zis: ce vrei să faci, fă mai degrabă.

30. Și Iuda a înțeles că trebuie să plece și, de îndată ce a luat bucățica, a și ieșit numaidecât. Și nu mai era cu putință să mergi după el.

31. Și după ce a plecat Iuda, Iisus a zis: acum vă este limpede ce este fiul omului, acum vă este limpede că în el este Dumnezeu, că el poate fi tot atât de bun precum însuși Dumnezeu.

33. Copii! Nu mai am mult de stat cu voi. Nu despicați firul în patru asupra învățăturii mele, așa cum le-am spus ortodocșilor, ci faceți ceea ce fac eu.

34. Vă dau o singură poruncă nouă: așa cum eu v-am iubit întotdeauna și până la capăt pe voi toți, tot așa și voi să vă iubiți întotdeauna și până la capăt unii pe alții.

35. Numai prin aceasta vă veți deosebi. Numai prin aceasta să vă deosebiți de ceilalți oameni: iubiți-vă unii pe alții.

Matei XXVI, 30. Și după aceea s-au dus pe Muntele Măslinilor.

31. Și pe drum Iisus le-a spus: iată, vine vremea când se va întâmpla ceea ce este scris în scriptură: că vor ucide păstorul și toate oile se vor risipi. Și în noaptea aceasta va fi aceasta. Pe mine mă vor prinde, iar voi toți mă veți părăsi și vă veți risipi.

33. Și, drept răspuns, Petru i-a zis: chiar dacă toți se vor speria și se vor risipi, eu nu mă voi lepăda de tine. Cu tine sunt gata să merg și la închisoare, și la moarte.

34. Iisus îi zice: iar eu îți spun că la noapte, înainte de cântatul cocoșilor, când mă vor prinde, nu o dată, ci de trei ori te vei lepăda de mine.

35. Dar Petru a spus că nu se va lepăda; la fel au spus și ucenicii.

Luca XXII, 35. Și atunci Iisus le-a spus ucenicilor: mai înainte nici mie, nici vouă nu ne-a trebuit nimic. Mergeați fără traistă și fără încălțăminte de schimb; și eu așa vă și poruncisem.

36. Iar acum, dacă m-au socotit un făcător de fărădelege, nu mai putem fi așa, ci trebuie să ne aprovizionăm cu de toate și să ne facem rost de cuțite, ca să nu ne piardă zadarnic.

38. Și ucenicii au spus: iată, avem aici două cuțite. Iisus a zis: e bine!

Ioan XVIII, 1; Matei XXVI, 36. Și, spunând aceasta, Iisus a mers cu ucenicii în grădina Ghetsimani. Și, ajungând în grădină, Iisus a spus: să rămânem puțin aici, eu vreau să mă rog.

Matei XXVI, 37. Și, apropiindu-se de Petru și de cei doi frați ai lui Zevedeu, a început să se chinuiască și să se întristeze adânc.

38. Și le-a spus: tare greu îmi este, mă întristez înainte de moarte. Rămâneți aici și nu vă descurajați așa cum fac eu.

39. Și s-a depărtat puțin, s-a aruncat la pământ cu fața în jos și a început să se roage și a zis: Tatăl meu, duhul! fie nu așa cum vreau eu, ca să nu mor, ci așa cum vrei tu. Fie să mor, dar ție, ca duh, toate îți sunt cu putință; fă așa încât să nu mă tem de moarte, încât să nu fie pentru mine ispită a trupului.

40. Și apoi s-a sculat, s-a apropiat de ucenici și vede că s-au descurajat. Și le-a spus: cum de nu sunteți în stare să vă înălțați cu duhul pentru un singur ceas, la fel ca mine?

41. Înălțați-vă cu duhul, ca să nu cădeți în ispita trupului. Duhul este tare, trupul este slab.

42. Și iarăși s-a depărtat Iisus de ei și iarăși a început să se roage și a zis: Tată! dacă nu se poate să nu sufăr și trebuie să mor, atunci fie să mor, facă-se voia ta!

43. Și, spunând aceasta, s-a apropiat din nou de ucenici și vede: ei sunt și mai descurajați și gata să plângă.

44. Și el s-a depărtat iarăși de ei și a treia oară a zis: Tată! facă-se voia ta.

45. Atunci s-a întors la ucenici și le-a spus: acum liniștiți-vă și fiți calmi, pentru că acum este deja hotărât că mă voi da pe mine însumi în mâinile oamenilor acestei lumi.

Tradus din limba rusă după „Краткое изложение Евангелия" (L. N. Tolstoi, Opere complete, vol. 24).