Capitolul IX
Ispitele
Amăgirile vieții vremelnice ascund de oameni viața adevărată în prezent.
Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri
25 min de citit
Cuprinsul capitolului IX
Omul se naște cu știința vieții adevărate a împlinirii voii Tatălui. Copiii trăiesc prin ea, la copii se vede în ce constă voia Tatălui. Pentru a înțelege învățătura lui Iisus, trebuie să înțelegem viața copiilor și să fim la fel ca ei. Copiii trăiesc întotdeauna în voia Tatălui, fără să calce cele cinci porunci. Ei nu le-ar călca niciodată dacă cei mai mari nu i-ar împinge în ispite. Împingându-i pe copii în ispita călcării poruncilor, oamenii îi pierd pe copii. Ispitindu-i pe copii, oamenii fac cu ei același lucru pe care l-ar face un om legându-i altuia o piatră de moară de gât și aruncându-l în râu. Dacă n-ar fi ispite, lumea ar fi fericită. Lumea este nefericită numai din pricina ispitelor. Ispitele sunt răul pe care oamenii îl fac pentru un bine închipuit al vieții vremelnice. Ispitele îi pierd pe oameni și de aceea trebuie jertfit totul pentru a nu cădea în ispită. Ispita împotriva primei porunci constă în aceea că oamenii se socotesc curați în fața oamenilor, iar pe ceilalți îndatorați față de ei. Pentru a nu cădea în această ispită, oamenii trebuie să țină minte că toți oamenii sunt întotdeauna într-o nesfârșită datorie față de Tatăl și că se pot curăți de această datorie numai iertându-le fraților lor. Și de aceea oamenii trebuie să le ierte oamenilor jignirile, fără să se tulbure de faptul că cel ce i-a jignit îi va jigni încă și încă o dată.
De oricâte ori ar fi omul jignit, el trebuie să ierte și să ierte, nepomenind răul, fiindcă împărăția cerurilor este cu putință numai prin iertare. Dacă noi nu iertăm, atunci facem același lucru pe care l-a făcut datornicul. Datornicul cu o datorie mare a venit la stăpân și a început să ceară milă. Stăpânul i-a iertat totul. Datornicul a plecat și a început să-l sugrume pe datornicul său, pe acela care îi datora puțin. Căci noi, pentru a avea viață, trebuie să împlinim voia Tatălui; iar de la Tatăl cerem iertare pentru că nu am împlinit pe deplin voia Lui și nădăjduim să primim această iertare. Așadar, ce facem noi dacă nu iertăm? Facem ceea ce ne temem pentru noi înșine. Voia Tatălui este binele, iar răul este ceea ce ne desparte de Tatăl; cum dar să nu ne străduim să stingem răul cât mai curând cu putință, fiindcă răul ne pierde și ne lipsește de viață. Răul ne leagă în pierzania trupească. În măsura în care dezlegăm acest rău, în aceeași măsură dobândim viață. Dacă răul nu ne desparte și suntem uniți prin iubire, atunci avem tot ceea ce putem dori.
Ispita împotriva celei de-a doua porunci stă în aceea că socotim că femeia este zidită pentru desfătarea trupească și că, părăsind o femeie și luând alta, căpătăm mai multă desfătare. Pentru a nu cădea în această ispită, trebuie ținut minte că voia Tatălui nu este ca omul să se desfăteze cu farmecul femeiesc, ci ca fiecare, alegându-și o femeie, să se unească cu ea într-un singur trup. Voia Tatălui este ca fiecare bărbat să aibă o femeie, iar fiecare femeie să aibă un bărbat. Dacă un bărbat se va ține de o singură femeie, atunci toți vor avea femei și toate vor avea bărbați. De aceea, cel ce își schimbă femeia o lipsește pe femeie de bărbat și îl împinge pe un alt bărbat să o părăsească pe a sa și să o ia pe cea părăsită. Se poate să nu ai femeie, dar să ai mai mult de o femeie nu se poate, fiindcă, având o altă femeie, calci voia Tatălui, care constă în unirea unui singur bărbat cu o singură femeie.
Ispita împotriva celei de-a treia porunci constă în aceea că oamenii, pentru binele vieții vremelnice, au rânduit stăpâniri și cer de la oameni jurământ pentru îndeplinirea treburilor stăpânirii. Pentru a nu cădea în această ispită, oamenii trebuie să țină minte că nu sunt îndatorați față de nimeni altcineva în afară de Dumnezeu pentru viața lor. La cerințele stăpânirilor oamenii trebuie să privească drept violențe și, după porunca neîmpotrivirii la rău, să dea și să împlinească ceea ce cer de la ei stăpânirile: averea și munca, însă nu pot prin făgăduieli și jurăminte să-și lege faptele lor din viitor. Jurămintele stoarse de la oameni îi fac pe aceștia răi. Omul care a recunoscut viața în voia Tatălui nu se poate chezășui pentru faptele sale, fiindcă pentru un astfel de om nu există nimic mai sfânt decât viața sa.
Ispita împotriva celei de-a patra porunci stă în aceea că oamenii, dedându-se răutății și răzbunării, cred că prin aceasta îi îndreaptă pe oameni. Dacă un om îl jignește pe altul, oamenii cred că trebuie pedepsit și socotesc că dreptatea stă în ceea ce judecă oamenii. Pentru a nu cădea în această ispită, trebuie ținut minte că oamenii sunt chemați nu să se judece, ci să se mântuiască unii pe alții. Și că a judeca nedreptatea altora ei nu pot, fiindcă ei înșiși sunt plini de nedreptate. Singurul lucru pe care îl pot face este să-i învețe pe ceilalți prin pilda curăției, a iertării și a iubirii.
Ispita împotriva celei de-a cincea porunci constă în aceea că oamenii cred că există o deosebire între oamenii propriului popor și cei ai altor popoare și că de aceea este necesar să se apere de alte popoare și să le facă rău. Pentru a nu cădea în această ispită, trebuie să știi că toate poruncile se unesc într-una singură: să împlinești voia Tatălui, care a dat viață și bine tuturor oamenilor, și de aceea să faci bine tuturor oamenilor fără nicio deosebire. Ceilalți oameni mai fac încă deosebire între popoare, poartă războaie; omul care împlinește voia Tatălui face bine oricărui om, din orice popor ar fi el.
Pentru a nu cădea în niciuna dintre amăgirile omenești, omul trebuie să se gândească nu la cele trupești, ci la cele duhovnicești. Dacă omul a înțeles că viața lui este numai în a fi acum în voia Tatălui, atunci nici lipsurile, nici suferințele, nici moartea nu pot fi înfricoșătoare pentru el. Numai acela primește viața adevărată care în fiece ceas este gata să-și dea viața trupească pentru împlinirea voii Tatălui. Și pentru ca toți să înțeleagă ce este viața adevărată, aceea pentru care nu există moarte, Iisus a spus: viața veșnică nu trebuie înțeleasă ca o viață asemănătoare cu cea de acum, undeva și cândva. Pentru viața adevărată în voia Tatălui nu există nici loc, nici timp. Nu se poate închipui viața adevărată în timp și în persoane. Cei care s-au trezit la viața adevărată trăiesc în voia Tatălui, iar pentru voia Tatălui nu există nici timp, nici loc. Ei sunt vii pentru Tatăl. Chiar dacă pentru noi au murit, pentru Dumnezeu ei sunt vii. Și de aceea o singură poruncă le cuprinde în sine pe toate: să iubești din toate puterile începutul vieții și, de aceea, pe orice om care poartă în sine acest început.
Și Iisus a spus: acest început al vieții este chiar acel Hristos pe care îl așteptați. Înțelegerea acelui început al vieții, pentru care nu există persoane deosebite, nu există timp și loc, este chiar acel Fiu al omului pe care îl învăț eu.
Tot ce ascunde de oameni acest început al vieții este ispită. Există ispita cărturarilor, a vechilor credincioși — nu vă lăsați duși de ei; există ispitele puterii împărătești — nu vă lăsați duși de ele; și mai este încă ispita cea mai cumplită — a învățătorilor credinței, care își spun ortodocși. Păziți-vă de această ispită mai mult decât de toate celelalte, fiindcă tocmai ei, acești învățători autoproclamați, născocind o cinstire mincinoasă a lui Dumnezeu, vă ademenesc departe de adevăratul Dumnezeu. Ei, în loc să slujească Tatălui vieții prin faptă, au pus vorbe și învață vorbe, dar ei înșiși nu fac nimic, și de aceea nu aveți ce învăța de la ei decât vorbe. Iar Tatăl are nevoie nu de vorbe, ci de fapte. Nici nu au ce învăța pe alții, fiindcă ei înșiși nu știu nimic, dar le trebuie, pentru folosul lor, să se dea drept învățători. Iar voi știți că nimeni nu poate fi învățătorul altora. Învățătorul tuturor este unul singur — stăpânul vieții, înțelegerea. Iar acești învățători autoproclamați, crezând că-i învață pe alții, se lipsesc ei înșiși de viața adevărată și îi împiedică și pe alții să o cunoască. Ei învață să fie plăcuți Dumnezeului lor prin rânduieli exterioare și cred că prin jurământ pot aduce la credință. Ei sunt preocupați doar de înfățișarea din afară. Numai să semene a credință, dar la ceea ce este în inimile oamenilor, la aceea nu se gândesc. Și de aceea sunt ca niște morminte împodobite: pe dinafară frumoase, iar pe dinăuntru urâciune. Ei îi cinstesc din vorbe pe sfinți și pe mucenici, dar ei sunt tocmai acei oameni care și mai înainte ucideau și chinuiau, și acum ucid și chinuiesc pe sfinți. De la ei vin toate ispitele din lume, fiindcă ei înfățișează răul sub chipul binelui. Ispita lor este rădăcina tuturor ispitelor, fiindcă au batjocorit ceea ce este sfânt în lume. Mult timp încă nu se vor întoarce, și își vor continua amăgirile, și vor înmulți răul în lume; dar va veni vremea când se vor dărâma toate templele, toată cinstirea exterioară a lui Dumnezeu, iar oamenii vor înțelege și se vor uni prin iubire în slujirea unui singur Tată al vieții, prin împlinirea voii Lui.
Matei XIX, 13. Au adus odată la Iisus copii, dar ucenicii au început să-i alunge pe copii.
14. Iisus a văzut că ucenicii îi alungă pe copii, s-a mâhnit și a spus: degeaba îi alungați pe copii. Ei sunt cei mai buni oameni, fiindcă toți copiii trăiesc în voia Tatălui. Ei sunt, probabil, deja în împărăția cerurilor.
Luca XVIII, 17. Nu să-i alungați trebuie, ci să învățați de la ei, fiindcă pentru a trăi în voia Tatălui, trebuie să trăiești așa cum trăiesc copiii. Copiii împlinesc întotdeauna cele cinci porunci pe care vi le-am dat: copiii nu ocărăsc, nu țin răutate pe oameni, copiii nu curvesc, copiii nu se jură pe nimic, copiii nu se împotrivesc răului, nu se judecă cu nimeni, copiii nu știu deosebire între poporul lor și cel străin, și de aceea sunt mai buni decât cei mari și sunt în împărăția cerurilor.
Matei XVIII, 3. Dacă nu vă veți lepăda de toate ispitele trupului și nu vă veți face asemenea copiilor, nu veți fi în împărăția cerurilor.
5. Numai acela care înțelege că copiii sunt mai buni decât noi, fiindcă nu calcă voia Tatălui, numai acela înțelege învățătura mea.
Luca IX, 48. Iar cine înțelege învățătura mea, numai acela înțelege voia Tatălui.
Matei XVIII, 10. Noi nu trebuie să-i disprețuim pe copii, pentru că ei sunt mai buni decât noi, iar sufletele lor sunt curate înaintea Tatălui și pururea cu El.
14. Și niciun copil nu piere după voia Tatălui. Toți pier doar din pricina oamenilor, fiindcă oamenii îi momesc departe de adevăr.
16. Și de aceea trebuie să-i ocrotim și să nu-i momim departe de Tatăl lor și de viața adevărată. Și rău face omul acela care îi momește departe de curăția lor. A momi un copil departe de bine, a-l ispiti prin mânie, desfrâu, jurământ, judecată, război este la fel de rău ca și cum i-ai atârna unui astfel de copil o piatră de moară de gât și l-ai arunca în apă. Greu îi va fi să iasă la suprafață, mai degrabă se va îneca. La fel de greu îi este copilului să scape din ispita în care îl împinge omul mare.
7. Lumea oamenilor este nefericită numai din pricina ispitelor. Ispitele sunt pretutindeni în lume, au fost și vor fi întotdeauna, și omul piere din pricina ispitelor.
8. Și de aceea dă totul, jertfește totul, numai să nu cazi în ispită. Dacă o vulpe este prinsă în cursă, își va rupe laba prin răsucire și va scăpa, iar laba i se va vindeca și ea va rămâne vie. Așa să faci și tu. Dă totul, numai să nu te împotmolești în ispită.
Luca XVII, 3. Păziți-vă de ispita împotriva primei porunci: de a nu purta răutate oamenilor, atunci când oamenii ne jignesc și noi vrem să ne răzbunăm pe ei.
Matei XVIII, 15. Dacă te jignește un om, adu-ți aminte că el este fiul aceluiași Tată și îți este frate. Dacă te-a jignit, du-te și mustră-i conștiința între patru ochi. Dacă te va asculta, ești în câștig: vei avea un frate nou.
16. Dacă nu te va asculta, ia cu tine încă doi sau trei, ca să-l convingă ei.
Luca XVII, 3 și 4. Și dacă se căiește, iartă-l. Și dacă de șapte ori te va jigni și de șapte ori va zice: „Iartă-mă!”, iartă-l.
Matei XVIII, 17. Iar dacă nu va asculta, spune-o adunării oamenilor care cred în învățătura mea. Dacă nu va asculta nici de adunare, atunci iartă-l și nu mai avea de-a face cu el.
23. Pentru că împărăția lui Dumnezeu iată cu ce se poate asemăna. A început un împărat să țină socoteala cu dijmașii săi.
24. Și i-au adus un dijmaș care îi datora un milion de ruble.
25. Și nu avea cu ce plăti. Și ar fi trebuit ca împăratul, pentru aceasta, să-i vândă toată averea, nevasta, copiii și pe el însuși.
26. Dar dijmașul a început să ceară milă de la împărat.
27. Și împăratul s-a milostivit de el și i-a iertat toată datoria.
28. Și iată că acest dijmaș s-a dus acasă și a văzut un țăran. Țăranul acesta îi datora cincizeci de copeici. Dijmașul împăratului l-a înșfăcat, a început să-l sugrume și i-a zis: „Dă-mi ce-mi datorezi!”
29. Și țăranul a căzut la picioarele lui și i-a zis: „Ai răbdare cu mine și îți voi da totul.”
30. Dar dijmașul nu s-a milostivit, ci l-a aruncat pe țăran în temniță, ca să stea acolo până când va plăti totul.
31. Au văzut aceasta alți țărani și s-au dus la împărat și i-au spus ce făcuse dijmașul.
32. Atunci împăratul l-a chemat pe dijmaș și i-a zis: „Câine rău ce ești, eu ți-am iertat ție toată dijma, pentru că m-ai rugat cu stăruință.
33. Și tu trebuia să te milostivești de datornicul tău pentru că eu m-am milostivit de tine.”
34. Și s-a mâniat împăratul și l-a dat pe dijmaș la cazne, până când își va plăti toată dijma sa.
35. Așa va face și Tatăl cu voi, dacă nu veți ierta din toată inima tuturor celor care sunt vinovați față de voi.
Matei V, 25. Căci doar știi că, dacă se iscă o ceartă cu un om, e mai bine să te împaci cu el fără să ajungi la judecată. Știi și faci așa pentru că știi: de vei ajunge la judecată, vei pierde mai mult. Ei bine, la fel este și cu orice răutate. Dacă știi că răutatea este un lucru rău și te îndepărtează de Tatăl, atunci dezleagă-te cât mai repede de răutate și împacă-te.
XVIII, 18. Căci voi înșivă știți că, așa cum vă veți lega pe pământ, așa veți fi și înaintea Tatălui. Iar cum vă veți dezlega pe pământ, veți fi dezlegați și înaintea Tatălui.
19. Înțelegeți că, dacă doi sau trei sunt uniți pe pământ prin învățătura mea, atunci tot ce își doresc ei au deja de la Tatăl lor.
20. Pentru că unde sunt doi sau trei adunați în numele duhului din om, acolo și duhul omului trăiește în ei.
Matei XIX, 3; Marcu X, 2. Păziți-vă de ispita împotriva celei de-a doua porunci: de a schimba oamenii nevestele.
S-au apropiat odată de Iisus învățători ortodocși și, ispitindu-l, au zis: „I se cuvine omului să-și lase nevasta?”
Matei XIX, 4. El le-a spus: „De la bun început omul a fost zidit bărbat și femeie; aceasta este voia Tatălui.
5. Și de aceea omul lasă pe tatăl și pe mama sa și se alipește de nevastă. Și se unesc bărbatul și nevasta într-un singur trup. Așa încât nevasta este pentru om același lucru ca propriul său trup.
6. De aceea omul nu trebuie să încalce legea firească a lui Dumnezeu și să despartă ceea ce este unit.
8. În legea voastră a lui Moise se spune că poți să-ți părăsești nevasta și să iei alta, dar aceasta nu este adevărat. După voia Tatălui nu este așa.
9. Și eu vă spun vouă că oricine își părăsește nevasta o împinge în desfrâu pe ea și pe cel ce se va însoți cu ea. Și, părăsindu-și nevasta, răspândește desfrâul în lume.”
10. Și i-au zis ucenicii lui Iisus: „Prea anevoie este să rămâi pe vecie cu o singură nevastă. Dacă așa trebuie să fie, atunci e mai bine să nu te însori deloc.”
11. El le-a spus: se poate și să nu te însori, dar numai că trebuie să înțelegi ce înseamnă aceasta.
12. Dacă cineva vrea să trăiască fără femeie, acela să fie cu totul curat și să nu se atingă de femei. Sunt și astfel de oameni, care nu se ating deloc de femei; iar cine iubește femeile, acela să se unească cu o singură femeie, să n-o părăsească și la altele să nu se uite.
Păziți-vă dar. Ispita împotriva celei de-a treia porunci stă în aceea că oamenii îi silesc pe alții să împlinească legăminte și să se jure.
Matei XVII, 24. S-au apropiat odată strângătorii de dări de Petru și l-au întrebat: oare învățătorul vostru nu plătește darea?
25. Petru a zis: nu, nu plătește; și s-a dus și i-a povestit lui Iisus că l-au oprit și i-au spus că toți sunt datori să plătească dările.
Atunci Iisus i-a zis: doar împăratul nu ia dări de la fiii săi, și, în afară de împărat, ei nu sunt datori nimănui să plătească. Așa este? Iată că la fel suntem și noi. Dacă suntem fiii lui Dumnezeu, atunci nu suntem datori cu nimic nimănui, afară de Dumnezeu, și suntem slobozi de orice îndatoriri.
27. Iar dacă îți cer darea, atunci dă-o, dar nu pentru că ești dator, ci pentru că nu se cuvine să te împotrivești răului. Căci împotrivirea la rău va naște un rău și mai mare.
XXII, 16. Altă dată ortodocșii s-au strâns laolaltă cu dregătorii împărătești și s-au dus la Iisus, ca să-l prindă în cuvânt. Ei i-au spus: iată, tu înveți toate după adevăr.
17. Spune-ne, datori suntem noi să plătim dări împăratului sau nu?
18. Iisus a priceput că ei vor să-l osândească pentru că nu recunoaște îndatorirea față de împărat.
19. El le-a spus: arătați-mi lucrul cu care plătiți dările împăratului. Ei i-au întins o monedă.
20. El s-a uitat la monedă și zice: ce este aici, al cui e chipul și a cui e scrierea?
21. Ei zic: ale împăratului. El și zice: așa dar, dați împăratului ceea ce este al împăratului, iar ceea ce este al lui Dumnezeu, sufletul vostru, nu-l dați nimănui, fără numai lui Dumnezeu. Banii, averea, munca voastră, dați-le pe toate celui ce vi le va cere, dar sufletul vostru nu-l dați nimănui, afară de Dumnezeu.
Matei XXIII, 15. Iar învățătorii voștri ortodocși umblă pretutindeni și-i silesc pe oameni să se jure și să făgăduiască cum că vor împlini legea. Dar prin aceasta doar îi ademenesc pe oameni la păcat și-i fac mai răi de cum erau înainte.
16, 22. Nu se poate să făgăduiești cu trupul pentru sufletul tău. În sufletul vostru este Dumnezeu, și de aceea oamenii nu pot făgădui pentru Dumnezeu în fața oamenilor.
Păziți-vă dar. Ispita împotriva celei de-a patra porunci stă în aceea că oamenii judecă și execută oameni și-i cheamă și pe alții să ia parte la aceste judecăți și execuții.
Luca IX, 52. Au intrat odată ucenicii lui Iisus într-un sat și au cerut să rămână peste noapte.
53. Nu i-au primit.
54. Atunci ucenicii au venit la Iisus să se plângă de aceasta și zic: trăsnetul să-i ucidă pentru asta!
55. Iisus zice: tot nu pricepeți de ce duh sunteți.
56. Eu nu vă învăț cum să nimiciți oamenii, ci cum să-i mântuiți. XII, 13. Odată a venit la Iisus un om și zice: poruncește fratelui meu să-mi dea partea de moștenire.
14. Iisus i-a spus: nimeni nu m-a pus judecător peste voi, și eu nu judec pe nimeni.
15. Nici voi nu puteți judeca pe nimeni.
Ioan VIII, 3. Au adus odată ortodocșii la Iisus o femeie și zic:
4. Iată, această femeie a fost prinsă în preacurvie.
5. Iar după lege se cuvine să fie ucisă cu pietre. Tu ce spui?
6. Iisus nu a răspuns nimic și a așteptat ca ei să-și vină în fire.
7. Dar ei stăruiau pe lângă el și-l întrebau ce hotărăște pentru această femeie? Atunci el a spus: cine dintre voi este fără greșeală, acela să arunce cel dintâi cu piatra în ea.
8. Și nimic mai mult n-a spus.
9. Atunci ortodocșii s-au uitat în sinea lor, și conștiința i-a mustrat, și au început cei din față să se ascundă după cei din urmă, și toți au plecat. Și a rămas Iisus singur cu femeia.
10. El s-a uitat împrejur și vede că nu e nimeni. Ei bine, îi zice femeii, oare nimeni nu te-a învinuit?
11. Ea zice: nimeni. El zice: nici eu nu te pot învinui. Du-te, și de acum înainte să nu mai păcătuiești.
Păziți-vă dar! Ispita împotriva celei de-a cincea porunci stă în aceea că oamenii se socotesc datori să facă bine numai pământenilor lor, iar pe celelalte neamuri le socotesc vrăjmașe.
Luca X, 25. Un învățător al legii a vrut să-l ispitească pe Iisus și a zis: ce să fac ca să dobândesc viața adevărată?
27. Iisus a zis: știi și singur. Să-l iubești pe Tatăl tău Dumnezeu și pe fratele tău întru Tatăl Dumnezeu, de oriunde ar fi el de baștină, tot așa.
29. Și învățătorul legii a zis: bine ar fi aceasta dacă n-ar fi neamuri felurite, dar cum să-i iubesc pe vrăjmașii poporului meu?
30. Și Iisus a zis: a fost un iudeu. El a dat peste o nenorocire: l-au bătut, l-au prădat și l-au lăsat în drum.
31. Trecea un iudeu-preot, s-a uitat la cel bătut și a trecut mai departe.
32. Trecea un iudeu-levit, s-a uitat la cel bătut și a trecut mai departe.
33. A trecut un om dintr-un neam străin, vrăjmaș, un samaritean. Acest samaritean l-a văzut pe iudeu și nu s-a gândit la faptul că iudeii nu pun niciun preț pe samariteni, ci i s-a făcut milă de iudeul cel bătut.
34. I-a spălat, i-a legat rănile, l-a dus cu măgarul său la un han.
35. A plătit bani pentru el hangiului și a făgăduit să mai treacă pe acolo ca să plătească pentru el.
Așadar, așa să vă purtați cu neamurile străine, cu cei care vă nesocotesc și vă prăpădesc, și atunci veți primi viața adevărată.
Matei XVI, 21. Iisus a spus: lumea îi iubește pe ai săi, dar pe ai lui Dumnezeu îi urăște, și de aceea oamenii lumii: preoții, cărturarii după slovă, mai-marii — îi vor chinui pe cei care vor împlini voia Tatălui. Și iată că eu merg la Ierusalim, și mă vor chinui și mă vor ucide, dar duhul meu nu poate fi ucis, ci va fi viu.
Marcu VIII, 32. Auzind că Iisus va fi chinuit și ucis la Ierusalim, Petru s-a mâhnit, l-a apucat de mâini pe Iisus și i-a zis: dacă este așa, mai bine nu te duce la Ierusalim.
33. Atunci Iisus i-a zis lui Petru: nu vorbi așa. Ceea ce spui tu este ispită. Dacă te temi pentru mine de chinuri și de moarte, aceasta înseamnă că nu te gândești la cele ale lui Dumnezeu, la duh, ci te gândești la cele omenești.
34. Și chemând la sine norodul dimpreună cu ucenicii, Iisus a zis: cel ce voiește să trăiască după învățătura mea, acela să se lepede de viața sa trupească, acela să fie gata pentru toate suferințele trupești, fiindcă cel ce se teme pentru viața sa trupească își va pierde viața adevărată, iar cel ce nesocotește viața trupească o va mântui pe cea adevărată.
Matei XXII, 23. Iar ei nu înțelegeau aceasta. Și iată că s-au apropiat credincioșii de rit vechi, și el le-a lămurit tuturor ce înseamnă viața adevărată și trezirea din moarte. Credincioșii de rit vechi spuneau că după moartea trupească nu mai este niciun fel de viață.
24. Ei au zis: cum oare pot să învie toți din morți? Dacă ar învia toți, atunci cei care învie n-ar putea nicidecum să trăiască laolaltă.
25. Iată, au fost la noi șapte frați. Cel dintâi s-a însurat și a murit. Femeia l-a luat de bărbat pe al doilea frate, și acela a murit, ea l-a luat pe al treilea, și acela a murit, și tot așa până la al șaptelea.
28. Ei bine, cum vor trăi acești șapte frați cu o singură femeie, dacă toți vor învia?
Luca XX, 34. Iisus le-a zis: voi ori încurcați lucrurile într-adins, ori nu înțelegeți în ce stă trezirea vieții. Oamenii în această viață se însoară și se mărită.
Iar aceia care vor merita viața veșnică și trezirea din moarte nu se însoară și nu se mărită.
36. Pentru că nici să moară nu mai pot. Ei se unesc cu Tatăl.
Matei XXII, 31. În Scriptura voastră se spune că Dumnezeu a zis: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, al lui Iacov. Iar aceasta Dumnezeu a spus-o atunci când Avraam și Iacov muriseră deja pentru oameni. Prin urmare, cei ce au murit pentru oameni sunt vii pentru Dumnezeu. Dacă Dumnezeu este și Dumnezeu nu moare, atunci cei care sunt cu Dumnezeu sunt pururi vii. Trezirea din moarte este viața în voia Tatălui. Pentru Tatăl nu există timp, și de aceea, împlinind voia Tatălui, unindu-se cu El, omul scapă de timp și de moarte.
34. Auzind aceasta, ortodocșii nu mai știau ce să născocească spre a-l face să tacă, și s-au unit cu credincioșii de rit vechi și au început împreună să-l iscodească pe Iisus.
35. Și unul dintre ortodocși a zis:
36. Învățătorule! Care este, după părerea ta, cea mai mare poruncă din toată legea? Ortodocșii credeau că Iisus se va încurca în răspunsul despre lege.
37. Dar Iisus a zis: cea mai mare este să-l iubești din tot sufletul pe Domnul, pe Acela în a cărui putere ne aflăm, iar cealaltă decurge dintr-însa:
39. Să-l iubești pe aproapele tău, întrucât în el este Același Domn.
40. În aceasta stă tot ce este scris în toate cărțile voastre.
42. Și Iisus a mai zis: după părerea voastră, ce este Hristos? Oare este fiul cuiva? Ei au zis: după a lor părere, Hristos este fiul lui David.
43. Atunci el le-a zis: cum oare David îl numește pe Hristos Domnul său! Hristos nu este fiul lui David și nici fiul nimănui, ci Hristos este Același Domn, Stăpânul nostru, pe care îl cunoaștem în noi înșine ca viață a noastră. Hristos este acea înțelegere care se află în noi.
Luca XII, 1. Și Iisus a zis: luați seama, păziți-vă de aluatul învățătorilor ortodocși. Păziți-vă și de aluatul credincioșilor de rit vechi, și de aluatul cârmuirii.
5. Dar mai presus de toate păziți-vă de aluatul ortodocșilor autoproclamați, căci în ei se află toată înșelăciunea.
XX, 45. Și când a înțeles norodul despre ce vorbea el, a zis:
46. Mai presus de toate păziți-vă de învățătura cărturarilor — a ortodocșilor autoproclamați.
47. Păziți-vă de ei fiindcă au ocupat locul prorocului care vestește norodului voia lui Dumnezeu. Ei au luat de la sine puterea de a propovădui norodului voia lui Dumnezeu. Ei propovăduiesc vorbe, dar nu fac nimic.
Matei XXIII, 3. Și s-a ajuns la aceea că ei doar spun: faceți cutare și cutare, dar de făcut nu-i nimic, fiindcă ei nu fac nimic bun, ci doar vorbesc.
4. Și vorbesc tocmai despre ceea ce nu se poate face. Iar ei înșiși nu fac nimic.
5. Ci se străduiesc doar să păstreze pentru sine rolul de învățători și pentru aceasta se străduiesc să se dea mari: se împodobesc, se mândresc.
8. Și de aceea să știți că nimeni nu trebuie să se numească învățător-păstor.
13. Iar ortodocșii autoproclamați se numesc învățători și tocmai prin aceasta vă împiedică pe voi să intrați în împărăția cerurilor, iar ei înșiși nu intră într-însa.
15. Acești ortodocși cred că se poate aduce la Dumnezeu prin rânduieli din afară, prin jurăminte.
16. Și, ca niște orbi, nu văd că cele din afară nu înseamnă nimic, că totul este în sufletul omului.
23. Ei fac ceea ce este cel mai ușor, cele exterioare, iar ceea ce este trebuincios și anevoios — dragostea, mila, adevărul — le lasă deoparte.
28. Numai să fie pe dinafară în lege și pe alții să-i aducă pe dinafară la lege.
27. Și din această pricină sunt ca mormintele văruite: pe dinafară par curate, iar pe dinăuntru este ticăloșie.
30. Pe dinafară îi cinstesc și pe sfinții mucenici.
31. Iar în faptă ei sunt tocmai aceia care îi chinuiesc și îi ucid pe sfinți. Ei au fost și odinioară, și acum sunt vrăjmașii a tot ce este bun. De la ei vine tot răul din lume, fiindcă ei tăinuiesc binele și în locul binelui pun înainte răul. Și mai presus de toate trebuie să vă temeți de păstorii autoproclamați.
Marcu III, 28. Pentru că voi înșivă știți că orice greșeală se poate îndrepta.
29. Dar dacă oamenii greșesc în privința a ceea ce este binele, o asemenea greșeală nu se mai poate îndrepta. Iar păstorii autoproclamați tocmai asta fac.
Matei XXIII, 37. Și a zis Iisus: Am vrut aici, în Ierusalim, să-i unesc pe toți oamenii într-o singură înțelegere a binelui adevărat, dar oamenii de aici nu știu decât să-i dea la moarte pe învățătorii binelui.
38. Și de aceea vor rămâne aceiași necredincioși cum au fost și nu-L vor cunoaște pe adevăratul Dumnezeu până când nu vor primi, iubind, înțelegerea lui Dumnezeu.
XXIV, 1. Și a plecat Iisus de la templu. Atunci ucenicii săi i-au zis: Ei, dar cum rămâne cu acest templu al lui Dumnezeu, cu toate podoabele pe care oamenii le-au adus în el pentru Dumnezeu?
2. Și a zis Iisus: Adevărat vă spun vouă că tot acest templu, cu toate podoabele sale, se va dărâma și nu va mai rămâne nimic din el.
3. Un singur templu al lui Dumnezeu este — inima oamenilor, când se iubesc unii pe alții. Și L-au întrebat: Când va fi un asemenea templu?
4. Și Iisus le-a zis: Aceasta nu va fi curând. Multă vreme încă oamenii vor fi amăgiți cu învățătura mea, și vor fi din pricina aceasta războaie și răzvrătiri.
12. Și va fi multă fărădelege și va fi puțină dragoste.
14. Dar când învățătura adevărată se va răspândi întru toți oamenii, atunci va fi sfârșitul răului și al ispitelor.
Tradus din limba rusă după „Краткое изложение Евангелия" (L. N. Tolstoi, Opere complete, vol. 24).