Viața adevărată

---

Matei XI, 25. Și s-a bucurat Iisus de puterea duhului și a zis: Recunosc duhul Tatălui drept început a tot ce este ceresc și pământesc, pentru că ceea ce a fost ascuns de cei pricepuți și de înțelepți se descoperă celor nepricepuți numai prin aceea că se recunosc pe sine fii ai Tatălui.

28. Toți se îngrijesc de binele trupesc, s-au înhămat la o căruță pe care nu o pot duce și au pus pe ei un jug care nu este făcut după măsura lor. Înțelegeți învățătura mea și urmați-o, și veți cunoaște odihna și bucuria în viață. Eu vă dau un alt jug și o altă căruță: viața duhovnicească.

29. Înhămați-vă la ea și veți învăța de la mine liniștea și fericirea. Fiți liniștiți și smeriți cu inima și veți afla fericirea în viața voastră.

30. Pentru că învățătura mea este un jug făcut după măsura voastră, iar împlinirea învățăturii mele este o căruță ușoară, și un jug făcut după măsura voastră.

Ioan IV, 5. Mergea odată Iisus spre o cetate a Samariei, Sihar, aproape de ogorul pe care Iacov i l-a dat fiului său Iosif.

6. Și era acolo fântâna lui Iacov. Iisus, ostenit de drum, s-a așezat lângă fântână.

7. Și a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Și Iisus i-a zis: dă-mi să beau.

8. Iar ucenicii lui Iisus se duseseră în cetate să cumpere hrană.

9. Și femeia samareancă i-a zis: cum de tu, iudeu fiind, ceri să bei de la mine? Căci iudeii nu au legături cu samarinenii.

10. Și Iisus i-a zis: Dacă ai fi înțeles ce a dat Dumnezeu oamenilor și cine este cel care îți cere să bea, eu ți-aș fi dat apă a vieții.

11. Și a zis femeia: nici găleată nu ai, și fântâna este adâncă, cum o să-mi dai dar apă a vieții?

12. Oare ești tu mai mare decât părintele nostru Iacov? El ne-a dat această fântână și a băut el însuși din ea, și fiii lui, și vitele lui.

13. Și Iisus a răspuns: cel ce va bea din apa aceasta va înseta iarăși, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va mai cunoaște setea niciodată.

14. Ci apa pe care i-o voi da eu va naște în el un izvor de apă curgătoare spre viața veșnică.

15. Și a zis femeia: dă-mi o astfel de apă, ca să nu mai fie nevoie să beau și să nu mai fie nevoie să vin să scot apă.

16. Și Iisus a zis: du-te, cheamă-l pe bărbatul tău și vino aici.

19. Și i-a zis femeia: văd că tu ești proroc.

20. Părinții noștri aici, pe muntele acesta se roagă lui Dumnezeu, iar voi spuneți că la Ierusalim este locul lui Dumnezeu unde trebuie să ne rugăm.

21. Și i-a zis Iisus: crede-mă, femeie, că nici pe muntele acesta și nici la Ierusalim nu se roagă Tatălui.

23. A venit vremea când se roagă cu adevărat, Tatălui, în viața duhului și prin faptă. Căci Tatăl are nevoie de astfel de închinători.

24. Tatăl este duh, și lui trebuie să ne rugăm în duh și prin faptă.

25. Și a zis femeia: știu că va veni Mesia și, când va veni, ne va spune toate.

26. Și a zis Iisus: eu îți spun toate.

28. Și a plecat femeia și i-a chemat pe oameni.

31. În vremea aceea s-au întors ucenicii cu pâine și l-au întrebat pe Iisus dacă vrea să mănânce.

32. Iar el a zis: eu am o hrană pe care voi nu o știți.

33. Ei au crezut că cineva i-a adus să mănânce.

34. Dar el a zis: hrana mea este să fac voia celui ce mi-a dat viață și să săvârșesc ceea ce el mi-a încredințat.

35 și 36. Nu spuneți: mai este timp, cum spune plugarul, așteptând secerișul. Cel care împlinește voia Tatălui este întotdeauna mulțumit și nu cunoaște nici foame, nici sete. Împlinirea voii lui Dumnezeu îl îndestulează pe om întotdeauna, își poartă răsplata în sine însăși. Nu se cuvine să spui: voi împlini mai târziu voia Tatălui. Câtă vreme există viață, împlinirea voii Tatălui este întotdeauna cu putință și datorată.

37. Viața noastră este acel ogor pe care l-a semănat Dumnezeu; iar treaba noastră este să-i adunăm roadele.

38. Și dacă adunăm roadele, primim răsplată — viața netrecătoare. Adevărat este că nu noi înșine ne dăm viață, ci altcineva. Și dacă ne ostenim pentru strângerea vieții, atunci noi, ca niște secerători, primim răsplată. Eu vă învăț să strângeți această viață pe care Tatăl v-a dat-o.

Ioan V, 1. A venit odată Iisus la Ierusalim.

2. Și era atunci în Ierusalim o scăldătoare.

4. Și se spunea despre această scăldătoare că se coboară în ea un înger, și din pricina aceasta apa din scăldătoare începe să se tulbure, și că acela care, dacă se cufundă cel dintâi în scăldătoare după ce s-a tulburat apa, de orice boală ar fi bolnav, se va însănătoși.

2. Și erau făcute în jurul scăldătorii niște pridvoare.

3. Și sub aceste pridvoare zăceau bolnavii și așteptau să se tulbure apa în scăldătoare, ca să se cufunde în ea.

5. Și era acolo un om care zăcea de treizeci și opt de ani în neputință. Iisus l-a întrebat ce are. Omul i-a povestit că bolește deja de treizeci și opt de ani și tot așteaptă să apuce să intre cel dintâi în scăldătoare când se tulbură apa, ca să se vindece, dar iată că de treizeci și opt de ani nu izbutește să intre cel dintâi, căci toți intră în scăldătoare și se scaldă înaintea lui.

6. Și văzând Iisus că omul este bătrân, i-a zis: vrei să te faci sănătos?

7. Acela a zis: vreau, dar nu am un om care să mă bage în apă la vreme. Mereu intră altcineva înaintea mea.

8. Și Iisus i-a zis: trezește-te, ia-ți așternutul și mergi.

9. Și neputinciosul și-a luat așternutul și a mers. Și era zi de sabat.

10. Și au zis ortodocșii: nu-ți este îngăduit să-ți strângi așternutul — astăzi este sabatul.

11. El a zis: cel ce m-a ridicat, acela mi-a poruncit să-mi strâng așternutul.

15. Slăbănogul a mers și le-a spus ortodocșilor că Iisus este cel care l-a vindecat.

16. Și s-au mâniat ortodocșii și-l prigoneau pe Iisus pentru că făcea astfel de fapte în zi de sabat.

17. Iar Iisus a zis: ceea ce Tatăl face întotdeauna, aceea fac și eu.

19. Adevărat vă spun vouă: fiul nu poate face nimic de la sine. El face numai ceea ce a înțeles de la Tatăl. Ceea ce face Tatăl, aceea face și el.

20. Tatăl îl iubește pe fiul și prin aceasta chiar l-a învățat tot ceea ce fiul are de făcut.

21. Tatăl le dă viață celor morți, tot așa și fiul dă viață cui voiește, pentru că după cum lucrarea Tatălui este viața, tot așa și lucrarea fiului trebuie să fie viața.

22. Tatăl nu i-a osândit pe oameni la moarte, ci le-a dat oamenilor puterea ca, după voia lor, să moară ori să trăiască.

23. Și ei vor trăi dacă îl vor cinsti pe fiul așa cum îl cinstesc pe Tatăl.

24. Cu adevărat vă spun vouă: cel ce a înțeles rostul învățăturii mele și a crezut în Tatăl cel de obște al tuturor oamenilor, acela are deja viață și este izbăvit de moarte.

25. Cei care au înțeles rostul vieții omenești, aceia au scăpat deja de moarte și vor trăi pururea.

26. Pentru că după cum Tatăl trăiește prin sine însuși, tot așa i-a dat și fiului să aibă viață în el însuși.

27. Și i-a dat slobozenie. Tocmai prin aceasta este el fiul omului.

28. De acum înainte toți muritorii se vor împărți în două.

29. Unii, aceia care fac binele, vor afla viața; iar aceia care fac răul, se vor nimici.

30. Și aceasta nu eu o hotărăsc, ci este ceea ce am înțeles de la Tatăl. Iar hotărârea mea este dreaptă, fiindcă eu nu hotărăsc așa ca să fac ceea ce-mi place mie, ci pentru ca toți să facă ceea ce voiește Tatăl tuturor.

31. Dacă eu i-aș încredința pe toți că învățătura mea este adevărată, aceasta nu ar întări învățătura mea.

36. Dar este ceva care întărește învățătura mea: sunt acele fapte pe care vă învăț să le faceți. Ele arată că eu nu învăț de la mine, ci de la Tatăl tuturor oamenilor.

37. Iar Tatăl meu, cel care m-a învățat, el adeverește adevărul poruncilor mele în sufletele tuturor. Voi însă nu vreți să înțelegeți și să cunoașteți glasul lui.

38. Și de înțelesul acestui glas nu vă țineți. Că în voi este un duh coborât din cer, tocmai în aceasta nu credeți.

39. Pătrundeți înțelesul scripturilor voastre. Veți găsi în ele același lucru ca și în învățătura mea: porunci de a trăi nu numai pentru voi înșivă, ci de a le face bine oamenilor.

40. De ce dar nu vreți să credeți în poruncile mele, în acelea care le dau viață tuturor oamenilor?

40. Eu vă învăț în numele Tatălui cel de obște al tuturor oamenilor, și voi nu primiți învățătura mea; dar dacă vă va învăța cineva în numele său propriu, pe acela îl veți crede.

44. Nu se cuvine să crezi ceea ce oamenii își spun unii altora, ci se poate crede numai aceea că în fiecare om se află un fiu la fel ca Tatăl.

Luca XIX, 11, 12. Și pentru ca oamenii să nu creadă că împărăția cerurilor ar fi ceva văzut, ci să înțeleagă că împărăția lui Dumnezeu stă în împlinirea voii Tatălui și că împlinirea voii Tatălui atârnă de strădania fiecărui om; pentru ca oamenii să înțeleagă că viața este dată nu pentru sine în chip personal, ci pentru împlinirea voii Tatălui, și că numai împlinirea voii Tatălui mântuiește de la moarte și dă viață — Iisus a spus o pildă.

El a zis: Era un om bogat și a trebuit să plece de acasă.

13. Înainte de plecare și-a chemat robii și le-a împărțit zece talanți — fiecăruia câte unul — și le-a zis: cât voi fi plecat, lucrați fiecare cu ceea ce v-am dat.

14. Dar s-a întâmplat că, după ce a plecat el, unii locuitori din acea cetate au zis: nu mai vrem să-i slujim lui.

15. Iar când bogatul s-a întors din călătorie, i-a chemat pe acei robi cărora le dăduse banii și le-a poruncit să spună ce a făcut fiecare cu banii săi.

16. A venit cel dintâi și a zis: iată, stăpâne, cu cel un talant al tău am agonisit zece.

17. Și stăpânul i-a zis: bine, slugă bună, întru puțin ai fost credincios, peste mult te voi pune; fii una cu mine în toată bogăția mea.

18. A venit celălalt rob și a zis: iată, stăpâne, cu talantul tău am agonisit cinci.

19. Și stăpânul i-a zis: bine ai făcut, rob bun, fii una cu mine în toată moșia mea.

20. A mai venit încă unul și a zis: iată talantul tău; l-am ascuns într-o maramă și l-am îngropat în pământ.

21. Pentru că m-am temut de tine. Ești un om aspru: iei de unde n-ai pus și aduni de unde n-ai semănat.

22; Matei 25, 26. Și stăpânul i-a zis: slugă neghioabă! din cuvintele tale te voi judeca. Tu spui că de frica mea ți-ai ascuns talantul în pământ și n-ai lucrat cu el. Dacă știai că sunt aspru și iau de unde n-am dat, atunci de ce n-ai făcut ceea ce ți-am poruncit să faci?

Luca XIX, 23; Matei XXV, 26 și 27. Dacă ai fi lucrat cu talantul meu, averea ar fi sporit, și ai fi împlinit ceea ce ți-am poruncit. Iar acum n-ai făcut lucrul pentru care ți-a fost dat talantul, și de aceea nu se cuvine să-l mai stăpânești.

Luca XIX, 24; Matei XXV, 28. Și a poruncit stăpânul să i se ia talantul celui ce n-a lucrat cu el și să i se dea aceluia care a lucrat mai mult.

Luca XIX, 25. Și atunci slugile i-au zis: stăpâne, aceia au și așa mult.

26. Iar stăpânul a zis: dați-le celor ce au lucrat mult, pentru că aceluia care păzește ceea ce are i se va adăuga, iar de la cel ce nu păzește se va lua și ceea ce-i mai rămăsese.

Matei XXV, 30. Pe aceia care n-au vrut să fie sub stăpânirea mea, izgoniți-i afară, ca să nu mai fie.

Stăpânul este începutul vieții, duhul tată. Slugile lui sunt oamenii. Talanții sunt viața duhului. Precum stăpânul nu lucrează el însuși la averea sa, ci le poruncește slugilor să lucreze, fiecare pentru sine, tot așa și duhul tată a așezat duhul vieții în oameni, le-a dat porunca de a lucra pentru viața oamenilor și i-a lăsat singuri. Cei ce au trimis să spună că nu recunosc stăpânirea stăpânului sunt cei ce nu recunosc duhul vieții. Întoarcerea stăpânului și cererea socotelii înseamnă nimicirea vieții trupești și hotărârea sorții oamenilor: au oare ei încă viață în afară de aceea care le-a fost dată? Unii, acele slugi care împlinesc voia stăpânului, lucrează asupra a ceea ce le-a fost dat și cu banii câștigă bani; aceștia sunt acei oameni care, primind viața, înțeleg că viața este voia tatălui și trebuie să slujească vieții celorlalți. Sluga neghioabă și rea, care și-a ascuns talantul și n-a lucrat cu el, înseamnă acei oameni care își împlinesc numai propria voie, iar nu voia tatălui, și nu slujesc vieții celorlalți. Slugile care au împlinit voia și au lucrat pentru sporirea averii stăpânului se fac părtașe la întreaga avere a stăpânului, iar slugile care n-au împlinit voia și n-au lucrat pentru stăpân sunt lipsite de ceea ce li se dăduse. Oamenii care au împlinit voia tatălui și au slujit vieții se fac părtași la viața tatălui și primesc viață, în ciuda nimicirii vieții trupești. Cei ce n-au împlinit voia și n-au slujit vieții sunt lipsiți de acea viață pe care o aveau și sunt nimiciți. Cei ce n-au vrut să recunoască stăpânirea stăpânului nu există pentru stăpân; el îi izgonește. Oamenii care nu recunosc în sine viața duhului nu există pentru tatăl.

Ioan VI, 1. După aceasta, Iisus a mers într-un loc pustiu.

2. Și a mers după el mult popor.

3. Și el s-a suit pe un munte și a șezut acolo cu ucenicii.

5. Și văzând că vine mult popor, a zis: de unde să facem rost de pâine, ca să hrănim tot poporul acesta?

7. Filip a zis: nici de două sute de dinari nu va ajunge, dacă ar fi să primească fiecare măcar puțin.

Matei XIV, 17; Ioan VI, 9. Noi avem doar puțină pâine și pește. Și a zis un alt ucenic: au ei pâine, uite, am văzut la un băiețel cinci pâini și doi peștișori.

Ioan VI, 10. Și a zis Iisus: porunciți-le tuturor să se culce pe iarbă.

11. Și a luat Iisus pâinile pe care le avea și le-a dat ucenicilor, iar lor le-a poruncit să le împartă celorlalți; și astfel toți au început să-și dea unul altuia din ce aveau, și toți s-au săturat și a mai rămas încă mult.

26. A doua zi poporul a venit iarăși la Iisus, și el le-a zis: iată, voi veniți la mine nu pentru că ați văzut minuni, ci pentru că ați mâncat pâine și v-ați săturat.

27. Și le-a zis: lucrați nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana veșnică, o hrană pe care o dă numai duhul fiului omului, pecetluit de Dumnezeu.

28. Iudeii au zis: ce trebuie oare să facem, ca să facem lucrarea lui Dumnezeu?

29. Și a zis Iisus: lucrarea lui Dumnezeu constă în a crede în acea viață pe care el v-a dat-o.

30. Ei zic: dă-ne o dovadă, ca să te credem, ce faci tu?

31. Părinții noștri au mâncat mană în pustiu. Dumnezeu le-a dat să mănânce pâine din cer, așa și este scris.

32. Iisus le-a răspuns: adevărata pâine cerească este duhul fiului omului, acela pe care îl dă tatăl.

33. Pentru că hrana omului este duhul coborât din cer. El este cel care dă viață lumii.

35. Învățătura mea le dă oamenilor adevărata hrană. Cel ce mă urmează nu va flămânzi, iar cel ce crede în învățătura mea nu va cunoaște niciodată vrăjmășie.

36. Dar v-am spus deja că ați văzut aceasta și nu credeți.

37. Toată acea viață pe care Tatăl i-a dat-o fiului se va vădi în întregime în învățătura mea, și oricine crede în ea va fi părtaș la acea viață.

38. Fiindcă m-am coborât din cer nu ca să fac ceea ce-mi place mie, ci să fac voia tatălui, a aceluia care mi-a dat viață.

39. Iar voia Tatălui, care m-a trimis, este ca toată acea viață pe care mi-a dat-o să o păstrez și să nu pierd nimic din ea.

40. Și de aceea în aceasta este și voia Tatălui, care m-a trimis: ca oricine vede pe fiul și crede în el să aibă viață veșnică. Și învățătura mea va da viață în ziua cea de pe urmă.

41. Iudeii s-au tulburat de faptul că a spus: învățătura mea s-a coborât din cer.

42. Ei ziceau: dar acesta este Iisus, fiul lui Iosif, noi îi știm tatăl și mama; cum de zice el că învățătura lui s-a coborât din cer?

43. Și le-a zis Iisus: nu judecați cine sunt și de unde am venit.

44. Învățătura mea este adevărată nu pentru că eu, ca Moise, vă voi încredința că Dumnezeu a vorbit cu mine pe Sinai, ci ea este adevărată pentru că este și în voi. Oricine crede în poruncile mele crede nu fiindcă vorbesc eu, ci fiindcă Tatăl nostru cel de obște îl atrage la sine, și învățătura mea îi dă viață până în ziua cea de pe urmă.

45. Și în proroci stă scris că toți vor fi învățați de Dumnezeu. Oricine îl va înțelege pe Tatăl și va învăța să-i înțeleagă voia, acela chiar prin aceasta se va dărui învățăturii mele.

46. Ca cineva să-l fi văzut sau să-l vadă pe Dumnezeu, așa ceva n-a fost niciodată; dar cel ce este de la Dumnezeu, acela l-a văzut și îl vede pe Tatăl.

47. Cine crede în mine, acela are viață veșnică.

48. Învățătura mea este hrana vieții.

49. Părinții voștri au mâncat mană, hrană venită de-a dreptul din cer, și tot au murit.

50. Iar adevărata hrană a vieții, coborâtă din cer, este astfel încât cel ce se hrănește cu ea nu va muri.

51. Învățătura mea este hrana vieții coborâtă din cer. Cine se hrănește cu ea trăiește veșnic. Iar această hrană pe care o învăț este trupul meu, pe care îl dau pentru viața tuturor oamenilor.

52. Iudeii n-au înțeles defel ceea ce a spus el și au început să se certe cum se poate da și pentru ce să-și dea trupul drept hrană a oamenilor.

53. Și le-a zis Iisus: dacă nu vă veți da trupul pentru viața duhului, atunci nici nu va fi în voi viață.

54. Cel ce nu-și dă trupul pentru viața duhului, la acela nu există viață adevărată.

55. Ceea ce este în mine și dă trupul pentru duh, numai aceea trăiește. Și de aceea trupul nostru este adevărata hrană pentru viața adevărată.

56. Numai ceea ce mănâncă în mine trupul meu, ceea ce dă viața trupească pentru viața adevărată, numai aceea sunt eu, cu adevărat eu; aceea este în mine, și eu sunt în ea.

57. Și după cum după voia Tatălui eu trăiesc în trup, tot așa și după voia mea va trăi ceea ce trăiește în mine.

60. Și unii ucenici, auzind aceasta, au zis: aspre sunt aceste cuvinte, și este greu să le înțelegi.

61. Și Iisus le-a zis: sunteți atât de rătăciți, încât vi se pare greu ceea ce vă spun despre ceea ce a fost, și este, și va fi întotdeauna omul.

63. Omul este duh în trup, și numai duhul dă viață, iar trupul nu dă viață. În cuvintele care vi se par atât de încâlcite n-am spus, la drept vorbind, nimic altceva decât că duhul este viață.

Luca X, 1. Apoi Iisus a ales dintre apropiații săi șaptezeci de oameni și i-a trimis în acele locuri pe unde voia să treacă el însuși.

2. El le-a zis: mulți oameni nu cunosc binele vieții adevărate, de toți îmi este milă și pe toți doresc să-i învăț. Dar așa cum un gospodar nu prididește la secerișul țarinii sale, tot așa nici eu nu voi apuca.

3. Mergeți prin diferite cetăți și vestiți pretutindeni împlinirea voii Tatălui. Spuneți că voia Tatălui stă în cinci porunci: 1, să nu te mânii; 2, să nu fii desfrânat; 3, să nu te juri; 4, să nu te împotrivești răului și, 5, să nu faci deosebire între oameni. Și de aceea împliniți voi înșivă în toate aceste porunci.

Matei X, 16. Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Fiți înțelepți ca șerpii și curați ca porumbeii.

Luca X, 4. Mai presus de toate să nu aveți nimic al vostru, să nu luați nimic cu voi: nici traistă, nici pâine, nici bani, ci numai veșmântul de pe trup și încălțămintea.

Apoi să nu faceți deosebire între oameni, să nu vă alegeți gazdele la care să intrați.

Marcu VI, 10. Ci în care casă veți intra întâi, în aceea să și rămâneți. Când intrați într-o casă, urați-le sănătate stăpânilor.

11. Dacă vă vor primi, rămâneți; dacă nu vă vor primi, mergeți în altă casă.

Matei X, 22. Pentru ceea ce veți spune, vă vor urî și vor tăbărî asupra voastră și vă vor prigoni.

23. Și când vă vor alunga, voi mergeți în alt sat, iar de vă vor alunga și dintr-acela, mergeți într-altul.

Vă vor prigoni așa cum lupii prigonesc oile, dar voi să nu vă temeți, răbdați până în ceasul cel de pe urmă. Și la judecăți vă vor duce și vă vor judeca, și vă vor bate cu bicele, și vă vor duce la dregători ca să vă dezvinovățiți înaintea lor.

19. Iar când vă vor duce la judecăți, să nu vă temeți și să nu vă frământați ce să spuneți: duhul Tatălui va spune în voi ceea ce trebuie spus.

23. Nu veți apuca să străbateți toate cetățile, că oamenii vor și înțelege învățătura voastră și se vor întoarce la ea.

26. Așa că nu vă temeți. Ceea ce este ascuns în sufletele oamenilor, aceea va ieși la iveală.

27. Ceea ce veți spune la doi sau trei, aceea se va răspândi între mii.

28. Iar mai presus de toate, nu vă temeți de cei care pot să vă ucidă trupul: sufletelor voastre ei nu le pot face nimic. Așa că nu vă temeți de ei. Ci temeți-vă de aceea ca nu cumva să piară trupurile și sufletele dacă vă veți abate de la împlinirea voii Tatălui; iată de ce să vă temeți.

29. Cu o copeică se dau cinci vrăbii, și nici acelea nu pier fără voia Tatălui.

30. Și niciun fir de păr din cap nu cade fără voia Tatălui.

31. Așadar, de ce să vă mai temeți dacă sunteți în voia Tatălui?

34. În învățătura mea nu vor crede toți. Iar cei care nu vor crede o vor urî, fiindcă ea îi lipsește de ceea ce iubesc ei, și se va face dezbinare.

Luca XII, 49. Învățătura mea, ca un foc, va aprinde lumea.

51. Și de aceea trebuie să se facă dezbinare în lume.

52. Se va face dezbinare în fiecare casă.

53. Tatăl împotriva fiului, mama împotriva fiicei, iar cei din familie se vor face urâtori ai celui care va înțelege învățătura mea, și-i vor ucide.

Luca XIV, 26. Pentru că cel care va înțelege învățătura mea, pentru acela nu va mai însemna nimic: nici tatăl, nici mama, nici soția, nici copiii, nici întreaga sa avere.

Matei XII, 15. Și atunci cărturarii ortodocși au venit din Ierusalim și s-au dus la Iisus. Iisus era într-un sat, și o mulțime de oameni se îmbulzise în casă și stătea de jur împrejur.

24. Ortodocșii au început să spună poporului să nu asculte de învățătura lui Iisus, că Iisus e îndrăcit, că dacă se va trăi după poruncile lui, în popor va fi și mai mult rău decât acum. Ei spuneau că el scoate răul prin rău.

26. Iisus i-a chemat la el și le-a spus: voi spuneți că eu scot răul prin rău. Dar nicio putere nu se poate nimici pe sine însăși. Dacă s-ar nimici pe sine însăși, nici n-ar mai fi.

27. Voi scoateți răul prin amenințări, prin osândiri la moarte, prin ucideri, și răul totuși nu se nimicește, tocmai fiindcă nu se poate ridica împotriva lui însuși; dar eu nu scot răul prin ceea ce-l scoateți voi, — prin urmare, nu prin rău.

28. Eu scot răul prin aceea că îi chem pe oameni să împlinească voia duhului Tatălui, cel care dă viață tuturor. Cinci porunci exprimă voia duhului care dă binele și viața.

29. Și de aceea ele nimicesc răul. Și aceasta vă este și dovada că ele sunt adevărate. Dacă oamenii n-ar fi fiii aceluiași duh, n-ar putea fi biruit răul, așa cum nu se poate intra în casa celui puternic ca să fie jefuită. Ca să jefuiești casa celui puternic, trebuie mai întâi să-l legi pe cel puternic. Și astfel sunt legați oamenii prin unitatea duhului vieții.

31. Și de aceea vă spun că orice greșeală omenească și orice tâlcuire strâmbă nu se vor cere la socoteală; dar tâlcuirea strâmbă despre duhul sfânt, cel care dă viață tuturor, nu li se va ierta oamenilor.

32. Dacă cineva va spune un cuvânt împotriva unui om, aceasta încă nu e nimic; dar dacă cineva va spune un cuvânt împotriva a ceea ce este sfânt în om, împotriva duhului, aceasta nu-i poate trece nepedepsită. Pe mine ocărâți-mă cât vreți, dar nu numiți rău acele porunci ale vieții pe care vi le-am deschis. Nu-i poate trece nepedepsit omului faptul de a numi rău ceea ce este bine.

30. Trebuie să fii una cu duhul vieții sau împotriva lui. Trebuie să slujești duhului vieții și al binelui în toți oamenii, și nu doar în tine însuți.

33. Sau socotiți că viața și binele sunt bune pentru întreaga lume, și atunci iubiți viața și binele pentru toți, sau socotiți viața și binele ca fiind un rău, și atunci să nu iubiți viața și binele nici pentru voi înșivă; sau socotiți pomul bun și rodul lui bun, sau socotiți pomul rău și rodul lui rău. Pentru că după rod se prețuiește pomul.