Evanghelia pe scurt EN

Capitolul II

Dumnezeu este duh

Și de aceea omul trebuie să slujească nu trupului, ci duhului.

Carele ești în ceruri

17 min de citit

Cuprinsul capitolului II

Iudeii care se considerau ortodocși cinsteau un Dumnezeu exterior, un creator trupesc. Potrivit învățăturii lor, acest Dumnezeu exterior făcuse cu ei o învoială. După învoială, Dumnezeu le promisese iudeilor să-i ajute, iar iudeii promiseseră să-l cinstească, și condiția de căpetenie a învoielii era ținerea sabatului. Iisus a respins ținerea sabatului. El a spus: sabatul este o rânduială omenească. Omul viu, în duhul său, este mai de preț decât toate rânduielile exterioare. Ținerea rânduielii sabatului, la fel ca orice cinstire exterioară a lui Dumnezeu, cuprinde în sine o amăgire. Nu se poate să nu faci nimic în ziua de sabat. Omul trebuie să facă întotdeauna o faptă bună, iar dacă sabatul împiedică împlinirea unei fapte bune, înseamnă că sabatul este o minciună.

O altă condiție a învoielii cu Dumnezeu era socotită de către iudeii ortodocși neamestecul cu cei necredincioși. La aceasta Iisus a spus că Dumnezeu nu vrea de la oameni jertfe, ci dragoste între ei.

O altă condiție a învoielii o socoteau ei regulile despre spălare și curățire. Și la aceasta Iisus a spus că Dumnezeu nu cere curăție exterioară, ci cere numai milostivire și dragoste față de oameni. Totodată, Iisus a spus că rânduielile exterioare sunt vătămătoare și însăși predania bisericească este un rău. Predania bisericească face ca oamenii să lepede cele mai însemnate fapte ale dragostei, cum ar fi, de pildă, dragostea față de mamă și de tată, și să îndreptățească aceasta prin predania bisericească.

Despre tot ce este exterior, despre toate regulile vechii legi care hotărăsc împrejurările în care omul se spurcă, Iisus a spus: să știți toți că nimic din afară nu poate spurca pe om; pe om îl spurcă numai ceea ce gândește. După aceea, Iisus a venit la Ierusalim, orașul care era socotit sfânt, și în templul în care ortodocșii credeau că locuiește Însuși Dumnezeu, și a spus că nu trebuie aduse jertfe lui Dumnezeu, că omul este mai de preț decât templul, că trebuie doar să-ți iubești aproapele și să-l ajuți.

Apoi Iisus a mai spus că nu trebuie să te închini lui Dumnezeu în niciun loc anume, ci trebuie să slujești tatălui prin faptă și prin duh. Duhul nu poate fi văzut și nici arătat. Duhul este conștiința pe care o are omul despre calitatea sa de fiu al duhului nemărginit. Templul nu este de trebuință. Templul adevărat este lumea oamenilor uniți prin dragoste. El a spus că orice cinstire exterioară a lui Dumnezeu nu este doar mincinoasă și vătămătoare atunci când ajută faptelor rele — precum cinstirea de Dumnezeu a iudeilor, care poruncește uciderile și îngăduie nesocotirea părinților —, ci este vătămătoare pentru că omul care împlinește rânduielile exterioare se socotește neprihănit și se descătușează de faptele dragostei. El a spus că numai acel om năzuiește spre bine și săvârșește faptele dragostei, care își simte nedesăvârșirea. Pentru a face faptele dragostei, trebuie să te socotești nedesăvârșit. Iar cinstirea exterioară a lui Dumnezeu duce la amăgirea mulțumirii de sine. Orice cinstire exterioară a lui Dumnezeu este de netrebuință și trebuie lepădată. Nu se pot uni faptele dragostei cu împlinirea rânduielilor și nu se pot săvârși faptele dragostei sub chipul cinstirii exterioare a lui Dumnezeu. Omul este fiul lui Dumnezeu după duh și de aceea trebuie să slujească tatălui prin duh.


Matei XII, 1; Marcu II, 23; Luca VI, 1. S-a întâmplat ca într-o sâmbătă Iisus să meargă cu ucenicii printr-un lan. Ucenicii au flămânzit și pe drum rupeau spice, le frecau în mâini și mâncau. Iar după învățătura ortodocșilor, Dumnezeu a așezat cu Moise un legământ ca toți să țină sabatul și în sabat să nu facă nimic. După învățătura ortodocșilor, pe cel ce lucra în sabat Dumnezeu a poruncit să-l ucidă cu pietre.

Matei XII, 2. Au văzut ortodocșii că ucenicii freacă spice în sabat și spun: așa nu se cuvine să faceți în sabat. În sabat nu se poate lucra, iar voi frecați spice. Dumnezeu a așezat sabatul și a poruncit ca pentru încălcarea lui să se pedepsească cu moartea.

7. Iisus a auzit aceasta și spune: dacă ați fi înțeles ce înseamnă cuvintele lui Dumnezeu: voiesc dragoste, iar nu jertfă, nu ați fi învinovățit pentru ceea ce nu are vină.

8. Omul este mai de preț decât sabatul.

Luca XIII, 10. S-a întâmplat altă dată, într-un sabat, că, pe când Iisus învăța în adunare,

11. s-a apropiat de el o femeie bolnavă și l-a rugat să o ajute.

12. Și Iisus a început să o tămăduiască.

14. Atunci mai-marele ortodox al sinagogii s-a mâniat pentru aceasta pe Iisus și a spus poporului: în legea lui Dumnezeu este spus: sunt șase zile în săptămână pentru lucrat.

Luca XIV, 3. Iar Iisus i-a întrebat la aceasta pe cărturarii ortodocși: ce este deci, după legea voastră nu se poate nici măcar ajuta un om în sabat?

6. Și ei n-au știut ce să răspundă.

Matei XII, 11; Luca XIV, 5. Atunci Iisus a spus: înșelătorilor! oare nu dezleagă fiecare dintre voi vita de la iesle și nu o duce la adăpat în sabat? Și dacă la cineva îi cade o oaie într-o fântână, oare nu aleargă oricine și o scoate, chiar și în sabat?

Matei XII, 12. Omul doar este cu mult mai bun decât o oaie. Iar voi spuneți că unui om nu i se poate da ajutor. Ce anume trebuie deci făcut în sabat, după părerea voastră: binele sau răul? Să mântuiești un suflet sau să-l pierzi? Binele trebuie făcut întotdeauna, chiar și în sabat.

Matei IX, 9. A văzut odată Iisus un vameș la strângerea dărilor. Pe vameș îl chema Matei. Iisus a stat de vorbă cu el, iar Matei l-a înțeles, a îndrăgit învățătura lui, l-a poftit la el acasă și l-a ospătat.

10. Când a venit Iisus la Matei, au venit și prietenii lui Matei — vameși și necredincioși —, iar Iisus nu s-a scârbit de ei și s-a așezat la masă el însuși împreună cu ucenicii săi.

11. Și iată că ortodocșii au văzut aceasta și le zic ucenicilor lui Iisus: cum de mănâncă învățătorul vostru cu vameșii și cu cei rătăciți? Căci, după învățătura ortodocșilor, Dumnezeu a poruncit să nu ai părtășie cu necredincioșii.

12. Iisus a auzit aceasta și zice: cel care se laudă cu sănătatea n-are trebuință de doftor, dar cel bolnav are.

13. Înțelegeți ce înseamnă cuvintele lui Dumnezeu: iubire voiesc, iar nu jertfă. Mie nu-mi este îngăduit să-i învăț schimbarea credinței pe cei care se socotesc pe sine ortodocși, ci eu îi învăț pe cei care se socotesc pe sine rătăciți.

Matei XV, 1; Marcu VII, 1. Au venit la Iisus cărturari ortodocși din Ierusalim.

Matei XV, 2; Marcu VII, 2. Și au văzut ei că ucenicii lui și el însuși mănâncă pâine cu mâinile nespălate. Și au început cărturarii ortodocși să-l osândească pentru aceasta.

Matei XV, 3. Pentru că ei înșiși urmează cu strășnicie, după predania bisericească, rânduiala spălării vaselor și, dacă nu le spală, nu mănâncă.

Marcu VII, 4. Și tot așa din târg nu mănâncă nimic dacă nu spală.

5. Și l-au întrebat cărturarii ortodocși: de ce oare voi nu trăiți după predania bisericească, ci luați și mâncați pâinea cu mâinile nespălate?

Matei XV, 3. Iar el le-a răspuns: cum de călcați voi înșivă, prin predania voastră bisericească, porunca lui Dumnezeu?

Marcu VII, 10. Dumnezeu v-a spus: cinstește pe tatăl tău și pe mama ta.

11. Voi însă ați născocit că oricine poate spune: dau lui Dumnezeu ceea ce dădeam părinților.

12. Și atunci puteți să nu mai dați hrană tatălui și mamei. Așa nimiciți voi prin predania bisericească porunca lui Dumnezeu.

Matei XV, 7. Înșelătorilor! adevărat a spus despre voi prorocul Isaia:

8. „Pentru că poporul acesta numai din cuvinte se pleacă înaintea mea și cu limba mă cinstește, pe când inima lui este departe de mine.

9. Și pentru că frica lui de mine nu este decât o poruncă omenească pe care a învățat-o pe de rost, pentru aceasta voi face asupra poporului acestuia un lucru minunat, neobișnuit: înțelepciunea înțelepților săi va pieri, iar priceperea pricepuților săi se va întuneca. Amar de cei ce se silesc să-și ascundă dorințele de Cel Veșnic și care își săvârșesc faptele în întuneric”.

Marcu VII, 8. Așa și voi: lăsați la o parte ceea ce este de căpetenie în lege, ceea ce este porunca lui Dumnezeu, și păziți predania voastră omenească — spălarea cănilor.

14. Și Iisus a chemat tot poporul și a spus: ascultați toți și înțelegeți.

15. Nu este nimic pe lume care, intrând în om, să-l poată spurca, ci ceea ce iese din el, aceea îl spurcă pe om. Să fie în sufletul tău iubire și milostivire, și atunci toate vor fi curate.

16. Străduiți-vă să înțelegeți aceasta.

17. Și când s-a întors acasă, ucenicii l-au întrebat ce înseamnă aceste cuvinte.

18. Iar el a spus: oare nici voi n-ați înțeles aceasta? Oare nu înțelegeți că tot ce este din afară, trupesc, nu-l poate pângări pe om?

19. Pentru că nu-i intră în suflet, ci în pântece. În pântece intră, iar prin șezut iese afară cu necurăția.

20. Numai aceea îl poate pângări pe om, ce iese din om, din sufletul lui.

21. Pentru că din sufletul omului iese răul: desfrâul, nerușinarea, uciderea, hoția, lăcomia, răutatea, înșelăciunea, obrăznicia, pizma, clevetirea, trufia, orice nebunie.

23. Tot acest rău vine din sufletul omului și numai el îl poate pângări pe om.

Ioan II, 13. După aceasta s-a apropiat paștele, iar Iisus a venit la Ierusalim și a intrat în templu.

14. În pridvorul templului stăteau dobitoace: vaci, boi, berbeci — și erau făcute cuști cu porumbei, iar în spatele tejghelelor stăteau schimbătorii de bani. Toate acestea erau de trebuință ca să fie aduse lui Dumnezeu. Se junghiau și se aduceau în templu. În aceasta stătea rugăciunea iudeilor, așa cum îi învățaseră cărturarii ortodocși.

15. Iisus a intrat în templu, a împletit un bici și a izgonit toate dobitoacele afară din pridvor, le-a dat drumul tuturor porumbeilor și a risipit toți banii.

16. Și a poruncit ca nimic din toate acestea să nu mai fie adus în templu.

17. El a spus: prorocul Isaia v-a spus: casa lui Dumnezeu nu este templul din Ierusalim, ci întreaga lume a oamenilor lui Dumnezeu. Iar prorocul Ieremia v-a spus și el: nu dați crezare vorbelor mincinoase cum că aici ar fi casa Celui Veșnic; nu credeți aceasta, ci schimbați-vă viața și nu judecați strâmb, nu asupriți pe străin, pe văduvă, pe orfan, nu vărsați sânge nevinovat și nu veniți în casa lui Dumnezeu zicând: acum putem să facem ticăloșii în liniște. Să nu credeți că o peșteră de tâlhari ar putea fi casa Tatălui.

18. Și au prins iudeii a se certa cu el și îi zic: tu spui că slujirea noastră adusă lui Dumnezeu nu este dreaptă; prin ce dovedești aceasta?

19. Și, întorcându-se către ei, Iisus a zis: dărâmați acest templu, și eu în trei zile voi ridica un templu nou, viu.

20. Și iudeii au zis: cum o să faci tu chiar acum un templu nou, când acesta s-a zidit în patruzeci și șase de ani?

Matei XII, 6. Iar Iisus le-a zis: eu vă vorbesc despre ceea ce este mai de preț decât templul.

7. N-ați spune aceasta dacă ați înțelege ce înseamnă cuvintele prorocului: „eu, Dumnezeu, nu mă bucur de jertfele voastre, ci mă bucur de dragostea voastră dintre voi”. Templul cel viu este întreaga lume a oamenilor, atunci când se iubesc unii pe alții.

Ioan II, 23. Și atunci, în Ierusalim, mulți oameni au crezut în ceea ce spunea el.

24. Iar el însuși nu credea în nimic exterior, pentru că știa că totul este în om.

25. El nu avea nevoie ca cineva să-l învețe despre om, pentru că știa că în om este duh.

Ioan IV, 4. Și a trebuit o dată ca Iisus să treacă prin Samaria.

5. Trecea pe lângă satul samaritean Sihar, aproape de locul pe care Iacov i l-a dat fiului său Iosif.

6. Acolo era fântâna lui Iacov. Iisus a ostenit de pe drum și s-a așezat lângă fântână.

8. Iar ucenicii lui s-au dus în cetate după pâine.

7. Și vine de la Sihar o femeie după apă. Iisus i-a cerut să bea.

9. Ea îi și zice: cum așa, tu îmi ceri mie să bei? Doar voi, iudeii, cu noi, samaritenii, nu aveți legături.

10. Iar el îi zice: dacă m-ai cunoaște pe mine și ai ști ceea ce învăț eu, n-ai spune aceasta, ci mi-ai da să beau, iar eu ți-aș da apa vieții.

13. Oricine va bea din apa ta, aceluia îi va fi iarăși sete.

14. Iar cine va bea din apa mea, pe veci va fi îndestulat, și această apă a mea îl va duce în viața veșnică.

19. Femeia a înțeles că el vorbește despre cele dumnezeiești și îi zice: văd că ești proroc, vrei să mă înveți.

20. Dar cum să mă înveți tu cele dumnezeiești, când tu ești iudeu, iar eu samariteancă. Ai noștri pe muntele acesta se roagă lui Dumnezeu, iar voi, iudeii, spuneți că numai în Ierusalim este casa lui Dumnezeu. Nu se poate ca tu să mă înveți cele dumnezeiești, pentru că voi aveți o credință, iar noi alta.

21. Iisus îi și zice: crede-mă, femeie, a și venit vremea când nici pe muntele acesta și nici în Ierusalim oamenii nu se vor ruga Tatălui.

22. Pentru că, dacă se roagă lui Dumnezeu, se roagă aceluia pe care nu-l cunosc, iar dacă se roagă Tatălui, se roagă aceluia pe care nu se poate să nu-l cunoască.

23. A venit vremea când adevărații închinători ai lui Dumnezeu îl vor cinsti nu pe Dumnezeu, ci pe Tatăl, în duh și cu fapta. De astfel de închinători are nevoie Tatăl.

24. Dumnezeu este duh, și trebuie cinstit în duh și cu fapta.

25. Femeia n-a priceput ce i-a spus el și zice: am auzit că va veni trimisul lui Dumnezeu, cel pe care îl numesc unsul. El atunci ne va spune toate.

26. Iisus îi și zice: eu sunt acela, chiar cel care vorbește cu tine. Să nu mai aștepți nimic.

Ioan III, 22. După aceea a venit Iisus în ținutul Iudeii și acolo a trăit cu ucenicii și învăța.

23. În acea vreme Ioan învăța oamenii lângă Salim și îi îmbăia în râul Enon,

24. pentru că Ioan nu fusese încă aruncat în temniță.

25. Și s-a iscat între ucenicii lui Ioan și ucenicii lui Iisus o ceartă despre ce este mai bun: curățirea lui Ioan în apă sau învățătura lui Iisus.

26. Și au venit la Ioan și i-au zis: iată, tu curățești cu apă, iar Iisus doar învață; și toți merg la el. Ce spui tu despre el?

27. Ioan a zis: omul de la sine nu poate învăța pe nimeni nimic dacă nu-l învață Dumnezeu.

28. Cine grăiește cele pământești, pământești și sunt, iar dacă cineva grăiește de la Dumnezeu, atunci sunt de la Dumnezeu.

32, 33 și 34. Cu nimic nu se poate dovedi dacă sunt de la Dumnezeu cuvintele care se rostesc, sau nu sunt de la Dumnezeu. Dumnezeu este duh; el nu se poate măsura și nu se poate dovedi. Cine înțelege cuvintele duhului, prin aceasta și dovedește că este din duh.

35. Tatăl, iubindu-l pe fiul, toate i le-a dat lui.

36. Cine crede în fiul are viață; iar cine nu crede în fiul nu are viață. Dumnezeu este duhul în om.

Luca XI, 37. După aceasta a venit la Iisus un ortodox și l-a poftit la el la prânz. El a intrat și a șezut la masă.

38. Ortodoxul a băgat de seamă că nu s-a spălat înainte de prânz și s-a mirat.

39. Iisus îi și zice: voi, ortodocșii, pe dinafară spălați totul; dar înăuntru oare vă este curat? Fii milostiv cu oamenii, și totul va fi curat.

Luca VII, 37. Și pe când el ședea în casa ortodoxului, a venit o femeie din cetate, ea era necredincioasă. Ea a aflat că Iisus este în casa ortodoxului și a venit și ea acolo și a adus o sticluță cu miresme.

38. Și a îngenuncheat la picioarele lui, a început să plângă și cu lacrimi îi uda picioarele, i le ștergea cu părul și turna peste ele miresme din sticluță.

39. A văzut aceasta ortodoxul și s-a gândit în sine: greu de crezut că e proroc. Dacă ar fi cu adevărat proroc, ar ști ce fel de femeie îi spală picioarele; ar ști că este o necredincioasă și nu i-ar da voie să se atingă de el.

40. Iisus a ghicit gândul, s-a întors către el și zice: să-ți spun ce gândesc? — Spune, îi zice.

41. Iisus și zice: iată cum stau lucrurile: doi oameni se socoteau datori unui stăpân: unul cu cinci sute de bani, iar celălalt cu cincizeci.

42. Și neavând cu ce plăti nici unul, nici altul, stăpânul i-a iertat pe amândoi. Ei, după mintea ta, care îl va iubi mai mult pe stăpân și se va îngriji de el?

43. Acela și zice: se înțelege, cel care îi datora mai mult.

44. Iisus a arătat spre femeie și zice: așa ești tu și această femeie. Tu te socotești ortodox și de aceea puțin dator; ea se socotește necredincioasă și de aceea mult datoare. Am venit la tine în casă, tu nu mi-ai dat apă să-mi spăl picioarele; ea cu lacrimi îmi spală și cu părul își șterge picioarele mele.

45. Tu nu m-ai sărutat, iar ea îmi sărută picioarele.

46. Tu nu mi-ai dat untdelemn să-mi ung capul, iar ea cu miresme scumpe îmi unge picioarele.

47. Cel ce se socotește ortodox, acela nici nu va face faptele iubirii. Iar cine se socotește necredincios, acela tocmai va face faptele iubirii. Iar faptele iubirii izbăvesc de toate rătăcirile.

48. Și i-a spus ei: da, te-ai izbăvit de rătăcirile tale. Și a zis Iisus: totul stă în credința legată de felul în care se socotește fiecare pe sine. Cine, după credința sa, se socotește bun, acela nu va fi bun; iar cine, după credința sa, se socotește rău, acela este bun.

Luca XVIII, 10. Și a mai spus Iisus: au venit odată în templu să se roage doi oameni; unul — ortodox, celălalt — un vameș necredincios.

11. Ortodoxul așa se ruga: îți mulțumesc, Doamne, pentru că nu sunt ca ceilalți: nu sunt zgârcit, nu sunt înșelător, nu sunt desfrânat, nu sunt un ticălos ca acest vameș.

12. Postesc de două ori pe săptămână și dau a zecea parte din avere.

13. Iar vameșul a stat mai deoparte și nu îndrăznea nici să privească spre cer, ci doar se bătea în piept și tot spunea: Doamne! uită-te spre mine, netrebnicul.

14. Și ce a fost? Doar acesta a fost mai bun decât ortodoxul, fiindcă cine se înalță va fi smerit, iar cine se smerește va fi înălțat.

Luca V, 33. După aceasta au venit la Iisus ucenicii lui Ioan și spun: de ce noi și ortodocșii postim mult, iar ucenicii tăi nu postesc? Iar după legea ortodoxă Dumnezeu a poruncit să se postească.

34. Și le-a zis Iisus: câtă vreme mirele este la nuntă, nimeni nu se întristează.

35. Numai când nu mai este mirele, atunci se întristează.

36. Dacă există viață, nu trebuie să te întristezi. Nu se poate îmbina slăvirea exterioară a lui Dumnezeu cu faptele iubirii. Nu se poate îmbina învățătura cea veche — a slăvirii exterioare a lui Dumnezeu — cu învățătura mea — a faptelor de iubire față de aproapele. A îmbina învățătura mea cu cea veche este totuna cu a rupe un petic dintr-o haină nouă și a-l coase la una veche. Și pe cea nouă o vei rupe, și pe cea veche nu o vei drege. Trebuie primită ori toată a mea, ori toată cea veche. Și, primind învățătura mea, nu se mai poate păstra cea veche: curățirea, posturile, sabatele.

37. Precum nu se poate turna vin nou în burdufuri vechi, altminteri burdufurile se vor rupe și vinul va curge.

38. Ci vinul nou trebuie turnat în burdufuri noi, și amândouă se vor păstra.

Matei IV, 14,16. Și în Iisus s-a împlinit prorocia lui Isaia:

poporul era în întuneric și deodată a văzut lumină. Oamenii trăiau în bezna morții, și pentru ei a răsărit lumina.

18. Și s-a împlinit o altă prorocie a lui Isaia: iată-l, copilul meu cel iubit. Sufletul meu se bucură de el. Pentru că în el este duhul meu, și el va vesti popoarelor adevărul.

19. El nu se ceartă și nu strigă, și glasul lui nu se aude pe ulițe.

20. Pentru ca adevărul să biruiască minciuna, el nici paiul nu-l va frânge și nici candela n-o va stinge. În învățătura lui este nădejdea oamenilor.

25. Și mult norod mergea după el.

Matei VIII, 1. Și el umbla prin orașe și sate, vestind binele adevărat.

Tradus din limba rusă după „Краткое изложение Евангелия" (L. N. Tolstoi, Opere complete, vol. 24).

Cuprins