Viața nu este în timp

---

Matei X, 38. Iisus a spus: cine nu este gata pentru toate suferințele trupești și lipsurile, acela nu m-a înțeles.

39. Cine va agonisi tot ce este mai bun pentru viața trupească, acela va pierde viața adevărată. Iar cine își va pierde viața trupească, împlinind învățătura mea, acela va primi viața adevărată.

XIX, 27. Și la aceste cuvinte Petru i-a zis: iată, noi te-am ascultat, am lepădat toate grijile, toată averea și am mers după tine. Ce răsplată vom avea pentru aceasta?

Marcu X, 29, 30. Iisus i-a spus: oricine s-a lăsat de casă, de surori, de frați, de tată, de mamă, de femeie, de copii, de țarini pentru învățătura mea, primește însutit și surori, și frați, și țarini, și tot ce este trebuincios, și, pe deasupra, încă în această viață primește viața în afara timpului.

31. Răsplăți în împărăția cerurilor nu sunt. Împărăția cerurilor este și țintă, și răsplată. În împărăția cerurilor toți sunt deopotrivă: nu sunt nici cei dintâi, nici cei din urmă.

Matei XX, 1. Pentru că împărăția cerurilor iată cu ce se aseamănă. Stăpânul unei case a ieșit de dimineață să tocmească lucrători în grădină.

2. A tocmit lucrători cu câte o grivnă pe zi și a venit în grădină, i-a pus la lucru.

3. Și a ieșit iarăși la vremea prânzului și a mai tocmit, și i-a trimis în grădină să lucreze, iar spre seară a mai tocmit și i-a trimis la lucru. Și cu toți s-a învoit cu câte o grivnă.

8. A sosit vremea plății, iar stăpânul a poruncit să-i socotească pe toți deopotrivă. Mai întâi pe cei care veniseră cei din urmă, iar apoi pe cei dintâi.

9. Iată că au văzut cei dintâi că celor din urmă li se dă câte o grivnă.

10. Și s-au gândit că lor li se va da mai mult; dar și celor dintâi li s-a dat tot o grivnă.

11. Ei au luat-o și spun:

12. Cum așa, aceia au lucrat doar o singură rânduieală, iar noi toate patru, cum de ni se dă deopotrivă? Nu este drept.

13. Iar stăpânul s-a apropiat și spune: de ce cârtiți, oare v-am nedreptățit? Pentru cât v-am tocmit, aceea vă și dau. Oare nu cu o grivnă a fost învoiala noastră?

14. Luați-vă ce este al vostru și mergeți. Iar dacă eu vreau să-i dau celui din urmă tot atât cât și vouă, oare nu sunt stăpân pe ceea ce este al meu?

15. Sau fiindcă vedeți că sunt bun, de aceea vă este ciudă?

Matei XX, 16. În împărăția cerurilor nu sunt nici cei dintâi, nici cei din urmă — tuturor li se dă la fel.

20 și Marcu X, 35. S-au apropiat odată de Iisus doi ucenici ai săi:

Iacov și Ioan, și spun: învățătorule! făgăduiește-ne că ne vei face ceea ce-ți vom cere.

21. El spune: ce vreți? Ei spun: ca să fim deopotrivă cu tine.

22. Iisus le-a spus: voi înșivă nu știți ce cereți. Puteți trăi la fel ca mine, să vă curățiți de viața trupească puteți la fel ca mine, dar să vă fac asemenea mie nu este în puterea mea.

23. Fiecare om poate prin strădania sa să intre în voia tatălui.

24. Auzind aceasta, ceilalți ucenici s-au mâniat pe cei doi frați pentru că aceștia au vrut să fie asemenea învățătorului și cei mai mari dintre ucenici.

25. Iar Iisus i-a chemat la sine și a spus: dacă voi, fraților Ioan și Iacov, m-ați rugat să vă fac asemenea mie ca să fiți cei mai mari dintre ucenici, atunci ați greșit; dacă însă și voi, ceilalți ucenici, vă mâniați pe ei pentru că aceștia doi vor să fie mai mari decât voi, atunci și voi greșiți. Numai în lume împărații și mai-marii se socotesc care este mai mare, ca să cârmuiască popoarele.

26. Iar între voi nu pot fi nici mai mari, nici mai mici. Între voi, ca să fie cineva mai mare decât altul, trebuie să fie sluga tuturor.

27. Între voi, cine vrea să fie cel dintâi, acela să se socotească cel din urmă.

Marcu X, 45. Pentru că în aceasta este voia tatălui despre fiul omului, că el nu trăiește ca să i se slujească, ci ca el însuși să slujească tuturor și să-și dea viața trupească drept răscumpărare pentru viața duhului.

Matei XVIII, 11, 12. Și i-a spus Iisus poporului: tatăl caută mântuirea a ceea ce piere. El se bucură de ea la fel cum se bucură păstorul când găsește o oaie rătăcită. Când se rătăcește una, el le lasă pe cele nouăzeci și nouă și merge să o scape pe cea rătăcită.

Luca XV, 8. Și dacă femeii îi piere o copeică, păi mătură toată coliba și o caută până o găsește.

10. Tatăl îl iubește pe fiu și îl cheamă la sine.

XIV, 8. Și le-a mai spus o pildă despre faptul că nu se pot înălța cei ce trăiesc în voia lui Dumnezeu. El a spus: dacă te cheamă cineva la masă, nu te așeza în capul mesei; căci te vei urca în capul mesei, dar va veni cineva mai de cinste decât tine, iar stăpânul casei va spune:

9. Ieși de acolo și lasă-i locul celui ce este mai de seamă decât tine. Atunci te vei rușina și mai rău.

10. Ci mai bine așază-te pe cel din urmă loc. Atunci stăpânul te va găsi și te va chema la locul de cinste; atunci vei avea cinste.

11. Tot așa și în împărăția lui Dumnezeu nu este loc pentru trufie. Cine se înalță pe sine, prin aceasta chiar se coboară; iar cine se smerește pe sine, prin aceasta chiar se ridică în împărăția lui Dumnezeu.

XV, 11. Un om avea doi fii.

12. Cel mai tânăr îi spune tatălui: tată! dă-mi partea mea. Și tatăl i-a împărțit averea.

13. Cel mai tânăr și-a luat partea și a plecat într-o țară străină, și-a risipit toată averea și a început să ducă lipsă.

15. Și a ajuns, în acea țară străină, porcar.

16. Și răbda atâta foame, încât mânca ghindă laolaltă cu porcii.

17. Și s-a gândit el o dată la viața lui și a spus: de ce m-am despărțit și am plecat de la tata? La tata de toate erau din belșug. La tata până și argații mănâncă pe săturate. Iar eu iată că mănânc aceeași hrană cu porcii.

18. Ia să mă duc la tata, să-i cad la picioare și să-i spun: sunt vinovat, tată, înaintea ta și nu mai sunt vrednic să-ți fiu fiu. Ia-mă măcar ca pe un zilier.

20. S-a gândit și a plecat la tatăl său. Și de cum a început să se apropie, îndată, de departe, tatăl l-a recunoscut și a alergat el însuși în întâmpinarea lui, l-a îmbrățișat și a început să-l sărute.

21. Iar fiul îi spune: tată, sunt vinovat înaintea ta, nu mai sunt vrednic să-ți fiu fiu.

22. Dar tatăl nici n-a mai stat să asculte și le spune slugilor: aduceți repede haina cea mai bună și cizmele cele mai bune, îmbrăcați-l și încălțați-l.

23. Și alergați, prindeți vițelul cel îngrășat și tăiați-l, să ne veselim de faptul:

24. Că acest fiu al meu era mort, iar acum a înviat, era pierdut, iar acum s-a aflat.

25. A venit fratele cel mare de la câmp și, cum a început să se apropie, aude: în casă sunt cântece și se cântă din instrumente.

26. A chemat un băiat și a spus: ce veselie este aceasta la noi?

27. Iar băiatul a spus: oare n-ai auzit că s-a întors fratele tău? Și tatăl tău se bucură și a poruncit să taie vițelul cel îngrășat de bucurie că fiul s-a întors.

28. Fratele cel mare s-a supărat și n-a vrut să intre în casă. Iar tatăl a ieșit la el și îl cheamă.

29. Dar el i-a spus tatălui: iată, tată, de câți ani muncesc pentru tine și de la porunca ta nu m-am abătut, iar tu niciodată nu mi-ai tăiat un vițel îngrășat.

30. Iar fratele cel mai tânăr a plecat de acasă și a risipit toată averea cu bețivii, iar tu acum i-ai tăiat vițelul.

31. Tatăl îi spune: dar tu ești mereu cu mine, și tot ce este al meu este al tău.

32. Și tu trebuie nu să te superi, ci să te bucuri că fratele tău era mort și a înviat, era pierdut și s-a aflat.

Marcu XII, 1. Un stăpân a sădit o grădină, a îngrijit-o, a rânduit-o, a făcut totul pentru ca grădina să aducă roade cât mai multe.

2. Și a trimis în această grădină lucrători, ca să muncească, să strângă roadele și, după învoială, să-i plătească pentru grădină.

Stăpânul este Tatăl, grădina este lumea, lucrătorii sunt oamenii. Tatăl numai pentru aceea și-a trimis în lume fiul său, pe Fiul omului, pentru ca oamenii să-i întoarcă Tatălui înțelegerea vieții pe care El a sădit-o în ei.

A sosit sorocul, stăpânul a trimis un lucrător după dijmă. Tatăl le-a vorbit neîncetat oamenilor despre faptul că trebuie să împlinească voia Lui.

3. Lucrătorii l-au alungat pe trimisul stăpânului cu mâinile goale și au continuat să trăiască, închipuindu-și că grădina este a lor proprie, că stau în ea după bunul lor plac. Oamenii au alungat de la sine amintirea voii Tatălui și au continuat să trăiască fiecare pentru sine, închipuindu-și că trăiesc pentru bucuriile vieții trupești.

4. 5 și 6. Atunci stăpânul a trimis din nou și din nou pe aleșii săi, pe fiul său, ca să le amintească lucrătorilor datoria lor.

7. Dar lucrătorii și-au pierdut de tot mințile și și-au închipuit că, dacă îl vor ucide pe fiul stăpânului, cel care le amintește că grădina nu este a lor, vor fi lăsați cu totul în pace.

3. Și l-au ucis.

Oamenilor nu le place nici măcar amintirea acelui duh care trăiește în ei și le arată că el este veșnic, iar ei nu sunt veșnici; și au ucis, pe cât au putut, conștiința duhului, au învelit într-o năframă și au îngropat grivna ce le fusese dată.

Matei XXI, 40. Ce să facă așadar stăpânul?

41. Nimic altceva decât să-i izgonească pe acei lucrători și să trimită pe alții. Ce să facă Tatăl? Să semene până când va fi rod. Aceasta și face.

42. Oamenii nu au înțeles și nu înțeleg că acea conștiință a duhului care este în ei și pe care o ascund, fiindcă îi tulbură, că această înțelegere este viața lor. Ei aruncă acea piatră pe care se sprijină totul.

43. Iar cei ce nu iau ca temelie viața duhului nu intră în împărăția cerurilor și nu primesc viață. Pentru a avea credință și a primi viață, trebuie să-ți înțelegi starea, iar nu să aștepți răsplăți.

Luca XVII, 5. Atunci ucenicii i-au spus lui Iisus: sporește în noi credința; spune-ne ceva prin care să credem mai puternic în viața duhului și să nu ne pară rău de viața trupească? Iată cât de mult trebuie să dăm și totul trebuie să dăm pentru viața duhului. Iar răsplată, tu însuți spui, nu este.

6. Și la aceasta Iisus le-a spus: dacă ați avea o credință asemenea credinței că dintr-o sămânță de mesteacăn crește un copac mare, dacă ați crede la fel că în voi este singurul germene al duhului din care crește viața adevărată, nu mi-ați cere să sporesc în voi credința. Credința nu stă în a crede în ceva uimitor, ci credința stă în a-ți înțelege starea și în ce anume se află mântuirea. Dacă îți înțelegi starea, atunci nu vei aștepta răsplată, ci vei crede în ceea ce ți-a fost încredințat.

7. Când stăpânul se întoarce de la câmp împreună cu lucrătorul, doar nu-l așază pe lucrător la masă.

8. Ci îi poruncește să rânduiască vitele și să-și gătească de cină, iar abia după aceea îi spune lucrătorului: așază-te tu, bea și mănâncă.

Luca XVII, 9. Stăpânul nu se va apuca să-i mulțumească lucrătorului că a făcut ceea ce era de datorie. Iar lucrătorul, dacă înțelege că el este lucrător, nu se simte jignit, ci muncește, crezând că va primi ceea ce i se cuvine.

10. Așa și voi, împliniți voia Tatălui și gândiți-vă că suntem lucrători netrebnici, că doar ce era de datorie am făcut, și nu așteptați răsplată, ci mulțumiți-vă cu faptul că primiți ceea ce vi se cuvine.

Nu de aceasta trebuie să ne îngrijim, ca să credem că va fi o răsplată și va fi viață; aceasta nu poate fi altfel, dar trebuie să ne îngrijim să nu pierdem această viață, să nu uităm că ea ne este dată pentru a-i aduce roadele, și să împlinim voia Tatălui.

XII, 35 și 36. Și de aceea fiți întotdeauna gata, ca niște slugi care își așteaptă stăpânul, ca îndată ce va veni, să-i deschidă.

37 și 38. Slugile nu știu când se va întoarce el: devreme sau târziu, și trebuie să fie întotdeauna gata. Și dacă îl vor întâmpina pe stăpân, atunci au împlinit voia lui și le va fi bine. Tot așa este și în viață. Întotdeauna, în fiecare clipă a prezentului trebuie să trăim viața duhului, fără să ne gândim la trecut și la viitor și fără să ne spunem: atunci sau acolo voi face cutare lucru.

39. Dacă stăpânul ar fi știut când vine hoțul, n-ar fi dormit; tot așa și voi să nu dormiți niciodată, pentru că pentru viața Fiului omului nu există timp, iar el trăiește doar în prezent și nu știe când este începutul și sfârșitul vieții sale.

Matei XXIV, 45 și 46. Viața noastră este la fel ca viața unui rob pe care stăpânul l-a lăsat mai-mare peste casa sa. Și bine îi este acelui rob dacă face întotdeauna voia stăpânului.

48. Dar dacă el va spune: stăpânul nu vine curând, și va uita de treaba stăpânului,

50. atunci stăpânul se va întoarce pe neașteptate.

51. Și îl va alunga.

Marcu XIII, 33. Așadar, nu vă descurajați, ci întotdeauna în prezent trăiți prin duh. Pentru viața duhului nu există timp.

Luca XXI, 34. Vegheați asupra voastră, ca să nu vă împovărați și să nu vă întunecați mintea cu beția, îmbuibarea, grijile, ca să nu pierdeți vremea mântuirii. Vremea mântuirii, ca o plasă, este aruncată peste toți; ea este întotdeauna. Și de aceea, mai presus de toate, trăiți viața Fiului omului.

Matei XXV, 1. Împărăția cerurilor iată cu ce se aseamănă: Au plecat zece fecioare cu candele să-l întâmpine pe mire.

2. Cinci erau înțelepte, iar cinci fără minte.

3. Cele fără minte și-au luat candelele, dar n-au luat untdelemn.

4. Iar cele înțelepte și-au luat candelele și rezervă de untdelemn.

5. Cât timp îl așteptau pe mire, au ațipit.

6. Când a sosit mirele,

7. Cele fără minte au văzut că au puțin untdelemn.

10. Și au plecat să caute de cumpărat, dar în timp ce mergeau ele, mirele a sosit. Iar fecioarele înțelepte, care aveau untdelemn, au intrat cu el, și ușile s-au încuiat.

Numai pentru aceea trebuiau să meargă fecioarele, ca să-l întâmpine pe mire cu candele, dar ele au uitat că nu aceea este de preț, ca să ardă candelele, ci ca ele să ardă la timp. Iar pentru ca ele să ardă, trebuia ca ele să ardă fără încetare. Viața este numai pentru a-l înălța pe Fiul omului, iar Fiul omului este întotdeauna. El nu este în timp, și de aceea, slujindu-i, trebuie să trăim în afara timpului, numai în prezent.

Luca XIII, 24. Și de aceea faceți eforturi în prezent pentru a intra în viața duhului; dacă nu veți face eforturi, nu veți intra.

25. Veți spune: noi cutare și cutare lucru am vorbit, dar nu vor fi fapte bune, și nu va fi deloc viață.

Matei XVI, 27. Pentru că Fiul omului, ca duh unic, se va arăta fiecăruia după ceea ce a făcut pentru el.

XXV, 32. Oamenii toți se vor despărți după cum slujesc Fiului omului. Și prin faptele lor se vor despărți în două, așa cum se despart într-o turmă oile și caprele. Unii vor fi vii, alții vor pieri.

34. Cei care au slujit Fiului omului, aceia vor și primi ceea ce le aparținea de la întemeierea lumii, acea viață pe care au păstrat-o. Iar viața și-au păstrat-o prin aceea că au slujit Fiului omului.

35. Pe cel flămând l-au hrănit, pe cel gol l-au îmbrăcat, pe străin l-au primit, pe cel întemnițat l-au cercetat.

Ei au trăit prin Fiul omului, au simțit că el este unul în toți oamenii și de aceea l-au iubit.

Iar aceia care nu au trăit prin Fiul omului nu i-au slujit lui, n-au înțeles că el este unul în toți și de aceea nu s-au unit cu el, au pierdut viața în el și au pierit.