Capitolul VI — Viața mincinoasă | Cele 5 Legi ale lui Iisus Hristos

Cuprinsul capitolului VI

Pentru viața duhului nu poate exista nicio deosebire între cei din familie și străini.

Iisus spune că mama și frații săi nu înseamnă nimic pentru el ca mamă și frați; îi sunt apropiați numai aceia care împlinesc voia Tatălui obștesc.

Fericirea și viața omului nu depind de legăturile de familie, ci de viața duhului.

Iisus spune că fericiți sunt cei ce țin înțelegerea Tatălui. Pentru omul care trăiește prin duh nu există casă. Animalele au adăposturi, dar omul trăiește prin duh și de aceea nu poate avea o casă. Iisus spune că el nu are un loc anume rânduit pentru el. Pentru împlinirea voii Tatălui nu este nevoie de un loc anume; ea este cu putință pretutindeni și întotdeauna.

Moartea trupească nu poate fi înfricoșătoare pentru omul dăruit voii Tatălui, fiindcă viața duhului nu atârnă de moartea trupului. Iisus spune că acela care crede în viața duhului nu se poate teme de nimic.

Nicio grijă nu-l poate împiedica pe om să trăiască prin duh. La vorbele unui om care spunea că va împlini învățătura lui Iisus mai târziu, dar că mai întâi trebuie să-și îngroape tatăl, Iisus răspunde: numai morții pot purta grija îngropării morților; cei vii însă trăiesc întotdeauna prin împlinirea voii Tatălui.

Grijile pentru treburile de familie și gospodărești nu pot stânjeni viața duhului. Cel ce se îngrijește de ceea ce va ieși pentru viața lui trupească din împlinirea voii Tatălui face la fel ca plugarul care ară și privește nu înainte, ci înapoi.

Grijile pentru bucuriile vieții trupești, care oamenilor li se par atât de însemnate, sunt o amăgire. Singura lucrare adevărată a vieții este vestirea voii Tatălui, luarea-aminte la ea și împlinirea ei. La mustrarea Martei că este singură în grija pentru cină, iar sora ei Maria, fără să o ajute, ascultă învățătura, Iisus răspunde: degeaba o mustri. Poartă grijă, dacă ai nevoie de ceea ce aduce grija, dar lasă-i pe cei ce nu au trebuință de plăcerile trupești să facă acel singur lucru care este de trebuință pentru viață.

Iisus spune: cel ce vrea să dobândească viața adevărată, care stă în a împlini voia Tatălui, acela trebuie mai întâi de toate să se lepede de dorințele sale proprii. Acela nu numai că nu trebuie să-și orânduiască viața așa cum îi place lui, dar trebuie să fie gata în fiecare clipă să rabde orice lipsuri și suferințe.

Cel ce vrea să-și rânduiască viața trupească așa cum îi place lui va pierde viața adevărată a împlinirii voii Tatălui.

Și nu este niciun folos să agonisești pentru viața trupească, dacă această agoniseală pierde viața duhului.

Mai presus de toate, viața duhului o nimicește iubirea de arginți, agonisirea de bogății. Oamenii uită că, oricâte bogății și averi ar agonisi, în orice ceas pot muri, iar avuția lor nu este trebuincioasă pentru viața lor. Moartea atârnă deasupra fiecăruia dintre noi. Boala, uciderile săvârșite de oameni, întâmplările nenorocite pot curma viața în orice secundă. Moartea trupească este condiția de neînlăturat a fiecărei secunde de viață. Dacă omul trăiește, el trebuie să privească fiecare ceas al vieții sale ca pe o amânare care, prin mila cuiva, i-a fost dăruită. Și lucrul acesta trebuie ținut minte și nu trebuie să spunem că nu-l știm. Noi știm și prevedem tot ce se întâmplă pe pământ și în cer, dar pe acea moarte care, știm bine, ne așteaptă în fiecare secundă, pe aceea o uităm. Iar dacă nu o vom uita, nu ne putem dărui vieții trupului, nu ne putem bizui pe ea. Pentru a urma învățătura mea, trebuie chibzuite foloasele slujirii vieții trupești, voii proprii, și foloasele împlinirii voii tatălui. Numai acela care a chibzuit lămurit aceasta, numai acela poate fi ucenicul meu. Iar cel ce va chibzui nu va regreta binele amăgitor și viața amăgitoare pentru dobândirea adevăratului bine și a adevăratei vieți. Viața adevărată le este dată oamenilor, iar oamenii o cunosc și îi aud chemarea, dar, lăsându-se necontenit ademeniți de grijile de o clipă, se lipsesc singuri de ea. Viața adevărată este asemenea unui ospăț pe care l-a pregătit un bogat și la care a poftit oaspeți. El cheamă oaspeții întocmai cum glasul duhului tatălui îi cheamă la sine pe toți oamenii. Însă unii oaspeți s-au îndeletnicit cu negustoria, alții cu gospodăria, alții cu treburile de familie și nu s-au dus la ospăț; numai săracii, care nu au griji trupești, s-au dus la ospăț și au primit fericirea. Tot așa și oamenii, lăsându-se abătuți de grijile vieții trupești, se lipsesc de viața adevărată. Cel ce nu se leapădă cu totul de toate grijile și spaimele vieții trupești nu poate împlini voia tatălui, fiindcă nu se poate să slujești puțin ție însuți și puțin tatălui. Trebuie chibzuit dacă este de folos să slujești trupului tău, dacă poți să-ți rânduiești viața așa cum vrei tu însuți. Trebuie făcut întocmai cum face un om când zidește o casă sau când se pregătește de război. El va chibzui dacă poate duce la capăt, dacă poate birui. Și dacă vede că nu poate, nu mai irosește în zadar nici osteneli, nici oștiri. Căci altminteri se va prăpădi degeaba și va ajunge de râsul oamenilor. Dacă s-ar putea rândui viața trupească așa cum se dorește, atunci ar trebui să se slujească trupului. Dar de vreme ce nu se poate, e mult mai bine să lași tot ce este trupesc și să slujești duhului. Căci altminteri nu va fi nici una, nici alta. Viața trupească nu o vei rândui, iar viața duhului o vei pierde. Și de aceea, pentru a împlini voia tatălui, trebuie să te desprinzi cu totul de viața trupească.

Viața trupească este acea bogăție străină, amăgitoare, încredințată nouă, pe care trebuie să o întrebuințăm în așa fel încât să dobândim propria noastră bogăție adevărată.

Dacă la un om bogat va trăi un iconom și va ști că, oricât i-ar sluji stăpânului, stăpânul îl va da afară și-l va lăsa fără nimic, atunci acest iconom va face cu chibzuință dacă, atâta vreme cât mai cârmuiește încă bogăția străină, va face bine oamenilor. Atunci, chiar dacă stăpânul îl va alunga, cei cărora le-a făcut bine îl vor primi și-l vor hrăni. Același lucru trebuie să-l facă oamenii cu viața lor trupească. Viața trupească este acea bogăție străină pe care ei o cârmuiesc doar pentru o vreme. Dacă vor întrebuința bine această bogăție străină, o vor primi pe a lor, pe cea adevărată.

Dacă nu vom da averea noastră mincinoasă, nu ni se va da cea adevărată. Nu se poate sluji vieții mincinoase a trupului și duhului; trebuie să slujești fie unuia, fie celuilalt. Nu se poate sluji bogăției și lui Dumnezeu. Ceea ce este mare înaintea oamenilor este urâciune înaintea lui Dumnezeu. Înaintea lui Dumnezeu, bogăția este un rău. Bogatul este vinovat chiar și numai prin aceea că mănâncă mult și îmbelșugat, când săracii flămânzesc la ușile lui. Și toți știu că proprietatea pe care nu o dai altora este neîmplinire a voii tatălui.

S-a apropiat odată de Iisus un ortodox, dregător și bogat, și a început să se laude că a împlinit toate poruncile legii. Iisus i-a adus aminte că există porunca de a-i iubi pe toți oamenii ca pe tine însuți, că în aceasta stă voia tatălui. Dregătorul a spus că a împlinit-o și pe aceasta. Atunci Iisus i-a zis: nu este adevărat; dacă ai fi vrut să împlinești voia tatălui, nu ai avea proprietate. Nu se poate împlini voia tatălui dacă ai propria ta avuție, pe care nu o dai altora.

Și Iisus le-a spus ucenicilor: oamenilor li se pare că fără proprietate nu se poate trăi, dar eu vă spun vouă că viața adevărată stă în a da altora ceea ce ai.

Un om, Zaheu, a auzit învățătura lui Iisus și a crezut-o și, chemându-l pe Iisus în casa sa, i-a spus: dau jumătate din avere săracilor și de patru ori voi da înapoi oricui am nedreptățit. Iar Iisus a zis: iată un om care împlinește voia tatălui, fiindcă nu există o astfel de stare în care voia lui Dumnezeu să fie împlinită deplin, ci întreaga noastră viață este împlinirea ei; iar acest om împlinește voia tatălui.

Binele nu se poate măsura cu nimic; nu se poate spune cine a făcut mai mult, cine mai puțin. Văduva care dă cel din urmă bănuț dă mai mult decât bogatul care dă mii. Nu se poate măsura nici prin ceea ce este folositor și nefolositor.

Drept pildă despre cum trebuie făcut binele să fie acea femeie care s-a milostivit de Iisus și, fără socoteală, a vărsat pe picioarele lui mir scump de 300 de ruble. Iuda a spus că a făcut o prostie, că din acești bani s-ar fi putut hrăni mulți. Dar Iuda era hoț, el a mințit și, vorbind despre folosul trupesc, nu la săraci se gândea. Nu de folos este nevoie, nici de cantitate, ci este nevoie întotdeauna, în fiece clipă, de împlinirea voiei tatălui — întotdeauna, în fiece clipă, să-i iubești pe ceilalți și să le dai din ale tale.

Luca VIII, 19; Matei XII, 46. Și au venit odată la Iisus mama și frații săi și nu puteau nicidecum să se întâlnească, fiindcă era mult popor în jurul lui Iisus.

Luca VIII, 20. Și un om i-a văzut, s-a apropiat de Iisus și spune: ai tăi din familie, mama și frații, stau afară, vor să se vadă cu tine.

21. Iar Iisus a zis: mama mea și frații mei sunt aceia care au înțeles voia tatălui și o împlinesc.

Luca XI, 27. Și o femeie a zis: ferice de pântecele care te-a purtat și de sânii pe care i-ai supt.

28. Iisus a zis la aceasta: fericiți sunt întotdeauna numai aceia care au priceput înțelegerea tatălui și o păstrează.

Luca IX, 57. Și a zis un om lui Iisus: voi merge după tine oriunde vei merge.

58. Iar Iisus i-a zis la aceasta: nu ai unde să mergi după mine: eu nu am nici casă, nici loc unde să trăiesc. Doar fiarele au culcușuri și vizuini, dar omul este pretutindeni acasă dacă trăiește prin duh.

Marcu IV, 35. Și s-a întâmplat odată ca Iisus să plutească împreună cu ucenicii într-o barcă. El a zis: să trecem pe celălalt țărm.

37. S-a stârnit pe lac o furtună și a început să-i umple cu apă, încât aproape i-a scufundat.

38. Iar el zăcea la pupă și dormea. Ei l-au trezit și spun: învățătorule! ce e asta, oare nu-ți pasă că pierim?

40. Și când furtuna s-a potolit, el a zis: de ce sunteți atât de fricoși? Nu este în voi credință în viața duhului.

Luca IX, 59. Unui om Iisus i-a zis: urmează-mă. Iar omul a zis: am un tată bătrân; dă-mi voie mai întâi să-l îngrop, atunci voi merge după tine.

60. Și i-a zis Iisus: lasă morții să-și îngroape morții, iar tu, dacă vrei să fii viu, împlinește voia tatălui și vestește-o.

61. Și încă un om a zis: vreau să fiu ucenicul tău și voi împlini voia Tatălui așa cum poruncești, dar dă-mi voie mai întâi să-mi rânduiesc cele din casă.

62. Iar Iisus i-a zis: dacă plugarul se uită înapoi, atunci nu poate ara. Oricât te-ai uita înapoi, cât timp te uiți înapoi, nu se poate ara. Trebuie să uiți de toate, afară de acea brazdă pe care o tragi, numai atunci se poate ara. Dacă judeci despre ceea ce va ieși pentru viața trupească, atunci nu ai înțeles viața adevărată și nu poți trăi prin ea.

Luca X, 38. După aceasta s-a întâmplat odată ca Iisus să intre cu ucenicii într-un sat. Și o femeie, Marta, l-a poftit la ea în casă.

39. Și Marta avea o soră, Maria, și aceasta s-a așezat la picioarele lui Iisus și asculta învățătura lui.

40. Iar Marta trebăluia ca să fie o masă bună. Și s-a apropiat Marta de Iisus și spune: ție nici că-ți pasă că sora mea m-a lăsat singură să slujesc. Spune-i să muncească și ea cu mine.

41. Și ca răspuns Iisus i-a zis: Marta, Marta, te îngrijești și te frămânți cu multe treburi, dar numai o singură treabă este de trebuință.

42. Iar Maria a ales acel singur lucru care este de trebuință și pe care nimeni nu-l va lua de la ea. Pentru viață este de trebuință numai o singură hrană a duhului.

Luca IX, 23. Și le-a zis Iisus tuturor: cine vrea să vină după mine, acela să se lepede de voia sa și să fie gata pentru orice lipsuri și suferințe ale trupului în fiece ceas; numai atunci el poate să meargă după mine.

24. Pentru că acela care vrea să se îngrijească de viața sa trupească, acela va pierde viața adevărată. Iar cine chiar dacă își va pierde viața trupească, împlinind voia tatălui, acela va mântui viața adevărată.

25. Pentru că ce folos are omul dacă ar cuprinde și lumea întreagă, iar viața sa și-ar pierde-o sau și-ar vătăma-o.

Luca XII, 15. Și a zis Iisus: păziți-vă de bogăție, fiindcă nu din aceea este viața ta că ai mai mult decât alții.

16. Era un om bogat și i-a rodit mult grâu.

17. 18. Și se gândește el în sine: ia să-mi reclădesc jitnițele, să zidesc altele mai mari și să adun acolo toate bogățiile mele.

19. Și voi zice sufletului meu: iată-ți, suflete, de toate din belșug, odihnește-te, mănâncă, bea și trăiește după bunul tău plac.

20. Și i-a spus Dumnezeu: nebunule, în noaptea aceasta ți se va lua sufletul, și tot ce ai agonisit, al altora va rămâne.

21. Așa se întâmplă cu oricine pregătește pentru viața trupească, și nu trăiește în Dumnezeu.

Luca XIII, 2. Și le-a spus Iisus: iată, voi povestiți că Pilat i-a ucis pe galileeni. Ce credeți, oare acei galileeni au fost cu ceva mai răi decât ceilalți oameni, de li s-a întâmplat una ca asta?

3. Nicidecum. Toți suntem la fel și toți vom pieri la fel, dacă nu vom găsi scăparea de la moarte.

4. Sau acei optsprezece oameni peste care a căzut turnul și i-a zdrobit, când s-a dărâmat, oare erau ei deosebiți, mai răi decât toți ceilalți locuitori ai Ierusalimului?

5. Nicidecum. Dacă nu ne vom scăpa de la moarte, azi-mâine la fel de bine vom pieri și noi.

6. Dacă n-am pierit încă așa cum au pierit aceia, atunci trebuie să judecăm despre noi în felul acesta: un om are în grădină un măr. Vine stăpânul în grădină, s-a uitat la măr și vede: nu e niciun rod pe el.

7. Și stăpânul îi spune grădinarului: iată, sunt trei ani de când tot vin, și mărul acesta este tot sterp. Trebuie tăiat, căci de ce să mai strice locul degeaba?

8. Iar grădinarul zice: să mai așteptăm, stăpâne, lasă-mă să-l sap de jur împrejur, să-i pun gunoi și vom vedea la vară. Poate va da rod. Iar dacă nici la vară nu va da, ei bine, atunci îl vom tăia.

Așa suntem și noi; câtă vreme trăim cu trupul și nu aducem rodul vieții duhului, suntem și noi un măr neroditor. Numai prin mila cuiva mai suntem lăsați încă o vară. Iar dacă nu vom aduce rod, vom pieri la fel ca acela care și-a zidit hambarul; ca galileenii, ca cei optsprezece zdrobiți de turn și așa cum pier toți cei ce nu aduc rod, murind pentru totdeauna prin moarte.

Luca XII, 54. Ca să înțelegi asta, nu e nevoie de nicio înțelepciune, oricine vede el însuși lucrul acesta. Căci nu doar în treburile casei, ci și în ceea ce se întâmplă în lumea întreagă știm să judecăm și să ghicim dinainte. Dacă vântul bate de la apus, noi spunem — va ploua —, și chiar așa se întâmplă.

55. Iar dacă vântul bate dinspre miazăzi, noi spunem — va fi vreme senină —, și chiar așa se întâmplă.

56. Cum așa, vremea știm s-o deslușim, dar aceea nu putem ghici dinainte, că toți vom muri și vom pieri, și că singura scăpare pentru noi este viața duhului, împlinirea voii lui?

Luca XIV, 25. Și mergea cu Iisus multă mulțime de oameni, iar el le-a spus tuturor încă o dată:

26. Cel ce vrea să fie ucenicul meu, acela să socotească drept nimic pe tatăl, și pe mamă, și pe soție, și pe copii, și pe frați, și pe surori, și toată averea sa, și să fie în fiecare ceas gata pentru orice.

27. Și numai cel ce face ceea ce fac eu, numai acela urmează învățătura mea și numai acela se scapă de la moarte.

28. Pentru că oricine, înainte de a începe ceva, chibzuiește: este oare de folos ceea ce face, și dacă este de folos, face, iar dacă nu este de folos, se lasă de acel lucru. Căci oricine zidește o casă, mai întâi se așază și socotește: de câți bani e nevoie, câți are și dacă îi vor ajunge ca să o isprăvească.

29. Ca nu cumva să se întâmple să se apuce de zidit și să nu isprăvească, iar oamenii să râdă de el.

30. La fel și cel ce vrea să trăiască viața trupească trebuie mai întâi să chibzuiască: poate el oare să isprăvească lucrul de care s-a apucat?

31. Și orice împărat, dacă vrea să poarte război, se gândește mai întâi: poate oare cu zece mii să meargă cu război împotriva a douăzeci de mii?

32. Dacă va socoti că nu poate, atunci va trimite soli și va încheia pace, și nu va mai porni război. Așa și fiecare om, înainte de a se da vieții trupești, să se gândească: poate el oare să lupte împotriva morții? Sau ea este mai tare decât el? Și atunci nu e oare mai bine pentru el să încheie pace dinainte?

33. Așa și fiecare dintre voi trebuie mai întâi să se lămurească cu ceea ce socotește al său: familia, banii, moșia. Și când va chibzui ce folos este din toate acestea și va pricepe că nu este niciunul, abia atunci poate să fie ucenicul meu.

15. Și auzind aceasta, un om a spus: e bine dacă există viața duhului. Căci altfel cum ar fi să dăm noi totul, iar această viață să nici nu fie?

16. La aceasta Iisus a zis: nu-i adevărat, fiecare cunoaște viața duhului. Voi toți știți că împlinirea voii tatălui dă viață. Știți lucrul acesta, dar nu-l faceți nu pentru că vă îndoiți, ci pentru că vă lăsați abătuți de la viața adevărată prin griji mincinoase și vă dezvinovățiți față de ea. Voi iată ce faceți: un stăpân a pregătit un prânz și a trimis să cheme oaspeții, dar oaspeții au început să se scuze.

18. Unul a zis: am cumpărat pământ, trebuie să merg să-l văd.

19. Altul a zis: am cumpărat boi, trebuie să-i încerc.

20. Al treilea a zis: m-am însurat și voi face nuntă.

21. Și au venit slugile și i-au spus stăpânului că nu vine nimeni. Atunci stăpânul a trimis slugile să-i cheme pe săraci. Săracii nu s-au lăsat rugați și au venit.

22. Și când au venit, tot a mai rămas loc.

23. Iar stăpânul a trimis să mai cheme și a zis: du-te și înduplecă-i pe toți să vină la mine la prânz, ca să am mai multă lume; iar aceia care s-au scuzat din lipsă de timp n-au mai nimerit la prânz.

Luca XVI, 1. Toți știu despre faptul că împlinirea voii tatălui dă viață, dar nu vin pentru că îi abate amăgirea bogăției.

Acel om care dă bogăția mincinoasă, vremelnică, pentru viața adevărată în voia Tatălui, va face la fel cum va face un iconom priceput.

Era un om iconom la un stăpân bogat; și vede iconomul că iată-iată stăpânul o să-l alunge și va rămâne iconomul fără pâine și adăpost.

3. Și s-a gândit iconomul în sinea sa: ia să fac eu iată ce: voi împărți pe ascuns din ale stăpânului țăranilor, le voi scădea din datorie, și atunci, dacă mă va alunga stăpânul, țăranii își vor aduce aminte de binele meu și nu mă vor lăsa pe drumuri.

5. Și așa a și făcut iconomul: i-a chemat pe țărani, datornicii stăpânului, și le-a rescris zapisele de datorie.

6. Cel care datora 100 — i-a scris 50; cel care datora 60 — i-a scris 20, și celorlalți la fel.

8. Și iată că a aflat despre aceasta stăpânul și își spune: dar ce? doar cu pricepere a făcut. Altfel ar fi trebuit să umble cerșind. Mie mi-a adus pagubă, dar după socoteală a făcut cu pricepere. Pentru că în viața trupească noi toți înțelegem în ce stă socoteala cea dreaptă, iar în viața duhului nu vrem să înțelegem.

9. Așa trebuie să procedăm și noi cu bogăția nedreaptă și mincinoasă. Să o dăm pentru ca să primim viața duhului.

10. Și dacă nouă ne pare rău de asemenea fleacuri cum este bogăția pentru viața duhului, atunci ea nici nu ni se va da.

11. Dacă nu vom da bogăția mincinoasă, atunci nici nu ni se va da viața noastră proprie.

13. Nu se poate sluji deodată la doi stăpâni: lui Dumnezeu și bogăției; voii Tatălui și voii proprii. Ori unuia, ori celuilalt.

14. Și au auzit aceasta ortodocșii. Iar ortodocșii iubeau bogăția și își băteau joc de Iisus.

15. Iar el le-a zis: voi credeți că pentru faptul că oamenii vă cinstesc pentru bogăție, sunteți cu adevărat cinstiți? Nu, Dumnezeu nu se uită la cele din afară, ci se uită la inimă. Ceea ce este înălțat înaintea oamenilor este o vărsătură înaintea lui Dumnezeu.

16. Acum împărăția cerurilor este pe pământ, și mari sunt cei care intră în ea. Iar în ea nu intră cei bogați, ci aceia care nu au nimic. Și așa a fost întotdeauna, și după legea voastră, și după Moise, și după proroci deopotrivă.

17. Ascultați ce spune, după credința voastră, despre bogați și săraci.

19. A fost un om bogat. Se gătea în haine scumpe, petrecea, se veselea în fiecare zi.

20. Și a fost un pribeag, Lazăr, plin de bube.

21. Și Lazăr venea în curte la bogat, gândindu-se: nu cumva vor rămâne resturi de la bogat; însă nici de resturi nu avea parte Lazăr: câinii bogatului mâncau totul și, mai mult, îi mai și lingeau bubele lui Lazăr.

22. Și au murit amândoi — și Lazăr, și bogatul.

23. Și iată că în iad a văzut bogatul din depărtare mare de tot pe Avraam, și se uită — și Lazăr cel plin de bube șade cu el.

24. Bogatul și zice: tătucă Avraam, iată că șade cu tine Lazăr cel plin de bube: el zăcea la mine sub gard. Pe tine nu cutez să te tulbur. Trimite-l la mine pe Lazăr cel plin de bube, lasă să-și moaie degetul în apă și să-mi dea să-mi răcoresc gâtlejul. Căci ard în foc.

25. Iar Avraam zice: de ce să ți-l trimit eu ție în foc pe Lazăr? Tu pe lumea aceea ce ai dorit, aceea ai și avut, iar Lazăr numai amar a văzut, așa că el acum trebuie să se bucure.

26. Și aș și vrea să fac asta, dar nu se poate, căci între noi și voi este o prăpastie mare și nu se poate trece peste ea. Noi suntem vii, iar voi sunteți morți.

27. Atunci bogatul zice: ei bine, atunci, tătucă Avraam, trimite-l pe Lazăr cel plin de bube măcar la mine în casă.

28. Am cinci frați, mi-e milă de ei. Să le povestească el toate și să le arate cât de vătămătoare este bogăția. Ca nu cumva să ajungă și ei în acest chin.

29. Iar Avraam zice: ei știu și fără asta că ea este vătămătoare. Aceasta le-au spus-o și Moise, și toți prorocii deopotrivă.

30. Iar bogatul zice: tot ar fi mai bine dacă ar învia cineva dintre morți și ar veni la ei, ei s-ar dezmetici mai bine.

30. Iar Avraam a zis: dacă însă pe Moise și pe proroci nu-i ascultă, chiar și un mort de va învia, nici pe acela nu-l vor asculta.

Marcu X, 17. Că trebuie să împarți cu fratele și să faci bine oamenilor, aceasta o știu toți. Și toată legea lui Moise și toți prorocii numai aceasta au și grăit. Voi știți aceasta, dar nu o puteți face, fiindcă iubiți bogăția.

Și s-a apropiat de Iisus un dregător bogat dintre ortodocși și i-a zis: învățătorule bun, ce să fac ca să primesc viața veșnică?

18. Iisus a zis: de ce mă numești bun? Bun este numai Tatăl. Iar dacă vrei să ai viață, atunci împlinește poruncile.

19. Dregătorul și zice: porunci sunt multe — care anume? Iisus și zice: să nu ucizi, să nu te desfrânezi, să nu furi, să nu minți, și încă cinstește pe tatăl tău, împlinește voia lui și iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.

20. Iar dregătorul ortodox și zice: toate aceste porunci le împlinesc din copilărie, dar eu mai întreb: ce anume mai trebuie să fac după învățătura ta?

21. Iisus s-a uitat la el, la hainele lui bogate, a zâmbit și zice: un singur lucru mic nu l-ai săvârșit până la capăt, nu ai împlinit ceea ce spui tu. Dacă vrei să împlinești aceste porunci: să nu ucizi, să nu te desfrânezi, să nu furi și să nu minți și, cea mai de seamă poruncă — iubește-ți aproapele ca pe tine însuți, atunci chiar acum vinde toată averea și dă-o săracilor, atunci vei împlini voia Tatălui.

22. A auzit aceasta dregătorul, s-a întunecat la față și a plecat, pentru că îi părea rău de averea sa.

23. Și Iisus le-a spus ucenicilor: iată, vedeți că nicidecum nu se poate să fii bogat și să împlinești voia Tatălui.

24. Ucenicii s-au îngrozit la aceste cuvinte. Iar Iisus a repetat încă o dată și spune: da, copii, nu se poate ca acela care are averea sa să fie în voia Tatălui.

25. Mai degrabă va trece cămila prin urechile acului decât ca cel ce se bizuie pe bogăție să împlinească voia Tatălui.

26. Iar ei s-au îngrozit și mai tare și spun: cum așa după toate acestea? Atunci nici viața nu ți-o poți păzi.

27. Iar el spune: omului i se pare că fără proprietate nu-și poate păzi viața, dar Dumnezeu și fără proprietate păzește viața omului.

Luca XIX, 1. Odată mergea Iisus prin cetatea Ierihon.

2. Și era în această cetate un mai-mare al vameșilor, bogătaș, și numele lui era Zaheu.

3. Acest Zaheu auzise despre învățătura lui Iisus și crezuse în ea. Și când a aflat că Iisus este în Ierihon, a vrut să-l vadă. Norodul dimprejur era atât de mult, încât nu se putea răzbate până la el. Iar Zaheu era mic de statură.

4. Atunci a alergat înainte și s-a urcat într-un copac, ca să se vadă cu Iisus când va trece pe lângă copac.

5. Și într-adevăr, trecând pe alături, Iisus l-a văzut și, aflând că el crede în învățătura sa, a zis: coboară din copac și mergi acasă, voi veni la tine.

6. Zaheu a coborât, a alergat acasă, a pregătit primirea lui Iisus și l-a primit cu bucurie.

7. Norodul a început să judece și să vorbească despre Iisus: iată, a intrat în casa unui vameș, a unui înșelător.

8. Iar în acest timp Zaheu i-a spus lui Iisus: iată, stăpâne, ce voi face. Jumătate din avere o voi da săracilor, iar din ce rămâne voi plăti împătrit tuturor celor pe care i-am nedreptățit.

9. Și a spus Iisus: iată că te-ai și mântuit: ai fost mort și ai înviat, erai pierdut și te-ai găsit, pentru că tu cu fapta, precum Avraam când a vrut să-și înjunghie fiul, ți-ai arătat credința.

10. Pentru că în aceasta stă toată viața omului: să caute și să mântuiască în sufletul său ceea ce piere. Jertfa nu se poate măsura după mărimea ei.

Luca XII, 41. S-a întâmplat odată ca Iisus să stea cu ucenicii în fața cutiei milelor. În cutie oamenii își puneau averea pentru Dumnezeu. Și se apropiau de cutie oameni bogați și puneau mult.

42. Și s-a apropiat o săracă, văduvă, și a pus doi bănuți.

43. Și Iisus a arătat spre ea și le-a spus ucenicilor: iată, vedeți că această văduvă, săracă, a pus doi bănuți; dar ea a pus mai mult decât toți.

44. Pentru că aceia puneau ceea ce nu le trebuie pentru viață, iar aceasta a pus tot ce avea, toată viața ei a pus-o.

Matei XXVI, 6. S-a întâmplat ca Iisus să fie în casa lui Simon cel bubos.

7. Și a intrat în casă o femeie. Și avea această femeie un urcior cu untdelemn curat și scump, de 300 de ruble. Iisus le-a spus ucenicilor că moartea lui este aproape. A auzit femeia aceasta și i-a părut rău de el, și a vrut să-i arate dragostea ei și să-i ungă capul cu untdelemn. Și a uitat ea de toate și de cât costă untdelemnul, și a spart tot urciorul, și i-a uns capul și picioarele, și a vărsat tot untdelemnul.

8. Și au început ucenicii să judece între ei că rău a făcut. Iar Iuda, cel care după aceea l-a vândut pe Iisus, a zis: iată, degeaba s-a pierdut atâta avere!

9. S-ar fi putut vinde acest untdelemn cu trei sute de ruble și câți săraci s-ar fi putut milui! Și au început ucenicii să o certe pe femeie, iar ea s-a tulburat și nu știa dacă a făcut bine sau rău.

10. Atunci Iisus le-a spus: degeaba o tulburați pe femeie: ea cu adevărat bine a făcut, și degeaba pomeniți de săraci.

11. Dacă vreți să faceți bine săracilor, faceți — ei sunt întotdeauna. De ce dar să vorbiți despre ei? Dacă vă este milă de săraci, mergeți, fie-vă milă de ei, faceți-le bine; iar ei i-a fost milă de mine și a făcut un bine adevărat, pentru că a dat tot ce a avut. Cine dintre voi poate ști ce trebuie și ce nu trebuie? De unde știți că nu trebuia turnat untdelemn pe mine? Ea m-a udat cu untdelemn măcar și pentru a-mi pregăti trupul de îngropăciune, și de aceea trebuia aceasta.

13. Ea cu adevărat a împlinit voia Tatălui: și-a uitat de sine și i-a fost milă de altul, a uitat socotelile trupești și a dat tot ce a avut.

Matei XXI, 28. Și Iisus a spus: învățătura mea este împlinirea voii Tatălui, iar a împlini voia Tatălui se poate numai cu fapta, nu cu vorbele.

Dacă un fiu, la poruncile tatălui, spune într-una: „ascult, ascult”, dar nu face ce poruncește tatăl, atunci el doar nu împlinește voia tatălui.

29. Iar dacă un alt fiu, chiar dacă spune: „nu vreau să ascult”, dar după aceea merge și face după porunca tatălui, atunci el doar a împlinit voia tatălui. Așa este și între oameni: nu acela este în voia Tatălui care spune: eu sunt în voia Tatălui, ci acela care face ceea ce vrea Tatăl.

Tradus din limba rusă după „Краткое изложение Евангелия" (L. N. Tolstoi, Opere complete, vol. 24).